Adriana Bahmuțeanu este disperată! Fiul cel mic al vedetei, în vârstă de 13 ani, ar fi căutat metode de suicid pe internet
Dan Negru a debutat în televiziune în urmă cu aproximativ 30 de ani. Acesta este unul dintre cei mai longevivi prezentatori TV de la noi din țară, lucru ce-i oferă o notorietate și credibilitate extrem de crescută în fața publicului său, dar și în fața colegilor de breaslă. Și, tocmai pentru că se află pe micile ecrane de atât de mult timp, acesta are extrem de multe amintiri de pe vremea aceea cu diferite vedete de la noi din țară. Pentru a le dezvălui și fanilor lui cum arătau idolii lor preferați în urmă cu ani buni de zile, acesta postează pe rețelele de socializare toate fotografiile din arhiva personală. Așadar, de data aceasta, Dan Negru a făcut publică o poză în care apare alături de Dan Bitman, în urmă cu 20 de ani.
„Fotografii făcute la distanță de 20 de ani. Dacă timpul ar avea frunze, ce toamnă... (Dan Bitman)”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare.
View this post on Instagram
Se pare că fanii sunt foarte încântați de aceste postări pe care Dan Negru le face regulat, întrucât reacționează întotdeauna extrem de bine.
„Mulțumim pentru postare, mi-ați adus aminte =de vremurile din trecut care au fost foarte frumoase simple, dar cu alt farmec față de cele de acum.”
„Arătați mai bine acum amândoi.”
„Se pare ca “nu v-a luat nimeni dragostea.”, au fost doar câteva dintre reacțiile pozitive postate de fani.
Dan Negru nu scoate de la „naftalină” doar fotografii cu personalități importante din România, ci comentează și cele mai actuale subiecte le zilei, ce au loc în țara noastră. Așadar, recent, acesta a avut o reacție acidă, după ce a avut loc meciul de handbal feminin Spania-România. Celebrul prezentator a privit totul cu sufletul la gură și a fost foarte fericit pentru victoria pe care au reușit să o obțină româncele noastre. Cu toate acestea, Dan Negru s-a arătat a fi dezamăgit din cauza faptului că țara noastră nu promovează deloc aceste reușite, ci pune în lumină doar „fotbaliști ratați și meciuri ieftine”.
„Mai mulți telespectatori se uită la un meci anemic de fotbal din Liga1 decât la un succes românesc din handbalul mondial. Spania-România la Europene s-a terminat aseară cu un gol memorabil dat in ultima secundă. Dacă era fotbal, azi era breaking-news național.
O fi și vina noastră, a televiziunii ,că nu știm să promovăm decât fotbaliști ratați și meciuri ieftine?
In Ungaria, un derby de handbal adună tot atât de mulți telespectatori ca unul de fotbal. La noi sportul cu cele mai slabe performanțe, fotbalul, e cel mai căutat.
SINGURA echipă națională calificată la toate edițiile Campionatelor Mondiale de Handbal feminin e a României. Patru medalii mondiale au handbalistele României, aur (1962), argint ( 1973/ 2005) și bronz( 2015). Degeaba!
Noi tot la împiedecați din Liga 1 ne uităm.
Așa au trăit aseară străinii finalul românesc”, a scris Dan Negru în dreptul unui video care surprinde bucuria publicului prezent la meci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dan bitman dan negru fotografie instagram prietenie
Lino Golden a fost amenințat...
Lino Golden a fost amenințat...