Cum au reacționat copiii Mirelei Vaida când au aflat că mama lor a fost atacată cu un pietroi în direct: „Asta a fost cea mai mare luptă”
Data actualizării:
Data publicării:
Mirela Vaida a fost invitată în cadrul podcastului „Gând la gând cu Teo”, unde a vorbit despre momentul petrecut în urmă cu trei ani, atunci când o femeia a atacat-o cu un pietroi în direct și a mărturisit cum au reacționat copiii ei când au aflat.

În urmă cu trei ani, Mirela Vaida a trăit clipe de coșmar. Prezentatoarea TV abia intrase pe post, în direct, în momentul în care a fost atacată de o femeie necunsocută cu un pietroi. Din fericire, atacatoarea nu a reușit să o nimerească și a fost imediat imobilizată de colegii din platou.

Invitată în podcastul „Gând la gând cu Teo”, prezentatoarea TV și-a amintit de acel moment și a povestit cum s-a întâmplat totul, dar și ce a făcut imediat după incidentul care se putea termina cu o tragedie.

„Ai fost printre puținii oameni care m-au sunat. Eu eram în drum spre munte pentru că fusese organizat acel weekend cu familia. Pe copii îi trimisesem dinainte cu soțul meu, Alex, la munte, după care Alex a stat acolo cu niște prieteni și venit să mă ia pe mine, ca să nu mai vin eu cu o altă mașină. Fix în seara nenorocirii soțul meu era pe drum.

Am apucat să-i scriu doar «Nu te speria». Mi-am imaginat că va izbucni în presă și va fi peste tot. I-am zis că sunt bine, dar plângeam. Abia mă puteam ține. În drum spre munte în timp ce plângeam, că am plâns tot drumul cu soțul meu la volan, tu (n.r. Teo Trandafir) m-ai sunat. Când ți-am auzit vocea am început și mai tare să plâng, pentru că știam că tu ești un om care poate rezona cu ce simte un prezentator în direct în astfel de situații. Directul în sine este un foc continuu. Se poate întâmpla orice în direct. PoAte să vină un cutremur, poate să cadă ceva, să pice luminile, tavanul, orice. Poate să aibă o criză de epilepsie un invitat, cum mi s-a mai întâmplat sau, iată, un lucru și mai neașteptat să zboare un pietroi pe tine efectiv în direct, în primele secunde când tu ești cu ochii în camere și în lumini”, a spus Mirela Vaida, în cadrul podcastului „Gând la gând cu Teo”.

„Multă lume m-a acuzat că noi am regizat asta. Eu nu fac chestii senzaționale pe sănătatea mea sau pe sufletul meu”

Mirela Vaida a dezvăluit că multe persoane au acuzat-o că incidentul a fost regizat, dar a subliniat că nu și-ar fi pus niciodată în pericol sănătatea sau sufletul. Mai mult, prezentatoarea TV a mărturisit că timp de două luni după atac a avut nevoie de securitate și pază de corp non-stop.

„Multă lume m-a acuzat că noi am regizat asta. Lumea știa că noi facem chestii senzaționale, dar eu nu fac chestii senzaționale pe sănătatea mea sau pe sufletul meu. Că vor invitații să facă ei chestii senzaționale pe care le aprobi în prealabil cu ei, da, e problema lor, e viața lor, dar aici era o chestiune la care nu se aștepta nimeni. Am rămas toți șocați.

S-a spart podeaua, iar femeia aceea a trebuit să fie ținută de câțiva colegi de-ai mei care au avut inspirația să găsească o draperie mare din catifea să o acopere, să o îmbrace și să o țină acolo până a venit Poliția. (...) Două luni de zile după acel eveniment am avut securitate și pază de corp non-stop. Cine mă vedea credea că sunt Madonna. Nu, nu eram Madonna. Eram un suflet hăituit. Așa mă simțeam. Aveam mașină de securitate și înainte și după mine, în spatele meu. Eu mergeam în mijloc și așa mă duceau până acasă la Snagov, 30 de km”, a mărturisit Mirela Vaida, în cadrul podcastului „Gând la gând cu Teo”.

Youtube video image

Cum au reacționat copiii Mirelei Vaida când au aflat că mama lor a fost atacată cu un pietroi în direct: „Asta a fost cea mai mare luptă”

Mirela Vaida a mărturisit că inițial nu le-a spus copiilor ce s-a întâmplat. Ulterior, după ce au văzut videoclipul, cei mici au întrebat-o de ce plângea și de ce țipa, iar ea a trebuit să își găsească cu grijă cuvintele potrivite pentru a le explica situația într-un mod delicat și adaptat vârstei lor. Mai târziu, prezentatoarea TV le-a spus ce s-a întâmplat, de fapt.

„Copiii când se duc la școală nu află ce spun copiii la școală, află ce spun părinții acasă despre situația mea. Asta a fost cea mai mare luptă. Am simțit o empatie din partea grupului de părinți de la clase. Fiica mea era în clasa pregătitoare și băieții erau la grădiniță. Am simțit înțelegerea din partea tuturor cadrelor didactice care au știut să păstreze discreția. Am simțit și din partea părinților. Copiii mei doar atât mi-au spus: «Mami s-a jucat cineva cu tine de-a rațele și vânătorii?» sau ceva de genul acesta. Le-am afirmat că s-a jucat cineva cu mine. 

Eu am mai căutat pe internet, pe YouTube. Am căutat Mirela Vaida și apărea bolovanul, apoi piesele, că așa e algoritmul. Copiii m-au întrebat de ce țipam, de ce plângeam. Sigur că mutam. (...) Acum când au mai crescut le-am spus că lumea e rea. Le-am spus că eu nu mă jucam de-a rațele și vânătorii, ci că a intrat un om puțin bolnav și să aibă grijă să nu se întâmple ceva asemănător la școală”, a mai declarat Mirela Vaida, în cadrul podcastului „Gând la gând cu Teo”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Acces Direct

Demisie șoc la Antena Stars! A plecat de la Acces Direct după 6 ani: „A fost ultima mea zi”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania

Suma uriașă pierdută de Cristina Bâtlan în urma afacerii pe care a avut-o cu Cătălin Botezatu. În ce relații a rămas femeia de afaceri cu celebrul designer

Andrei Nae

O studentă rupe tăcerea în cazul lui Andrei Nae, cunoscut drept „profesorul în fustă”

Captură video: Pro TV

Ioana Gingină a vrut să știe toată lumea de ce nu-l suportă pe Cristi Mitrea. Actrița nu s-a abținut: „Am văzut eu niște lucruri”

Andrei Nae

Ați văzut profesorul în fustă de la Universitatea din București? Adevărul despre fotografia publicată de Mara Bănică

Agerpres

Știrea zilei e despre Carmen Brumă. NIMENI din presă n-a scris despre asta! Cu lacrimi în ochi, a făcut marele anunț: E o nouă etapă în viața mea

Insula iubirii

Radu Vâlcan anunță ce cuplu părăseşte Insula Iubirii: Cum plecaţi, împreună sau separat?

Dana Budeanu/ captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU

Dana Budeanu, reacție în cazul profesorului în fustă

 pexels-max-fischer-5212362

Universitatea din București, decizie după ce un profesor a apărut în fustă

Captură video: YouTube/Kanal D Romania

Gabi Bădălău s-a dat de gol! Spunea că nu a înșelat-o niciodată pe Bianca Drăgușanu, dar acum a recunoscut tot fără menajamente

Andrei Nae

Profesor, după ce Andrei Nae a purtat o fustă: Aș vrea să evit să îl elogiez...

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Horoscop 22 - 28 iulie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va avea parte de reușite în tot ce face




pixel