Mihai Trăistariu, despre artiștii care au succes nemeritat. De ce nu se mai uită la emisiunile de talente: „Din trei ore sunt două ore jumătate cu jurații care se ceartă”
„Nu există compatibilitate perfectă, la fel cum nu există incompatibilitate perfectă, așa că este foarte important să știm cu ce avem de-a face atunci când ne asumăm o relație”, a explicat astrologul și numerologul Valeriu Pănoiu, în emisiunea de la PRO TV.
În primul rând, prin numerologia clasică, ne calculăm vibrația din data de naștere.
De exemplu, data de naștere a Adelei Popescu: 8.10.1986.
Adunăm 8+1+1+9+8+6=15 = 1+5=6.”
„Compatibilitatea ne ajută să înțelegem numerologia, din punctul de vedere al frecvenței și al rezonanței. Mulți oameni se miră, că sunt născuți în aceeași zi cu partenerul, că au diferite puncte comune, au aceeași vibrație, dar, de fapt, acestea sunt niște sincronicități. Este normal, ca în cadrul unui cuplu sau a unei familii să existe o constantă, să existe niște numere comune, pentru că aceea este banda de frecvență numerologică.
Dacă nu avem numere comune, nu avem aceste lungimi de undă energetică în comun cu cineva, nu ne putem întâlni. Nu putem fi prieteni, nu putem fi parteneri”, a explicat astrologul.
Compatibilitatea numerologică în cuplu
Numărul 1:
Compatibil: 2,5,7
Incompatibil: 1,6,8
Numărul 2:
Compatibil: 1, 5,8
Incompatibil: 7, 9
Numărul 3:
Compatibil: 5,6,9
Incompatibil: 4,7
Numărul 4:
Compatibil: 1,6,7
Incompatibil: 3,9
Numărul 5:
Compatibil: 1,2,5,8
Incompatibil: 4,7
Numărul 6:
Compatibil: 3, 4, 9
Incompatibil: 1, 7
Numărul 7:
Compatibil: 1, 4
Incompatibil: 5, 6
Numărul 8:
Compatibil: 2, 5
Incompatibil: 1, 9
Numărul 9:
Compatibil: 3, 6
Incompatibil: 2, 4, 8
Astrologul Nicoleta Ghiriș, specialist în astrologie occidentală, metafizică chineză (astrologie chineză, specialist feng-shui) și numerologie, a explicat, în exclusivitate pentru SPECTACOLA, cum poți calcula cifra relației și ce semnifică aceasta.
„Așa cum transmiteam de fiecare dată, o analiză aprofundată a relațiilor urmărește mai multe aspecte astrologice și numerologice, deoarece fiecare știință esoterică poartă cu sine anumite detalii și este bine să se analizeze în profunzime relația, pentru a capta informațiile importante, atât de necesare alcătuirii unui profil corect de compatibilitate.
Numerologic, noi deținem unele numere vibrationale, ce sunt dezvăluite pornind de la data nașterii. Mai departe vom alcătui un profil numerologic la modul general al unui cuplu, unind cele două cai vibrationale de naștere astfel:
Ea: 14.02 1989 El: 22. 12.1988
Vom calcula fiecare număr vibrațional al nașterii adunând toate cifrele componente ale nașterii și vom reduce numărul final, adunându-l, rezultând atfel o cifră:
Ea: 1+4+0+2+1+9+8+9= 34=3+4=7
El: 2+2+1+2+1+9+8+8= 33= 3+3=6
Numărul vibrațional (7+6=13) adunând cele două cifre, ne vorbește despre cifra vibrationala 4 (1+3=4)
Și astfel vom încerca să descifrăm mai departe cifrele, ce pot reieși din aceste calcule:
Există două cai ale destinului, pe care le poate adopta un CUPLU: calea de urmat sau calea de evitat.
Calea de urmat ar presupune muncă multă din partea acestora, preluând caracteristicile pozitive ale numărului și lucrând spre binele lor, pe când calea de evitat, stagnând evoluția și readucând-i într-o buclă din cadrul aceluiași destin numerologic, care se poate repetă la infinit - până când acei nativi vor înțelege lecția și vor adopta calea bună și cea recomandată evoluției lor.
Și astfel să pornim la drum, printre descrieri nenumărate, care însă au un scop precis, să ne întrebe pe fiecare în parte, dacă ne situăm pe calea de urmat sau cea de evitat, dacă am ales calea spre evoluție sau stagnare în relație.
Calea de urmat presupune ambiție și impulsivitate controlate, activitate fără epuizare, manifestarea puterii neîngrădind pe celălalt. Calea de evitat- ne poate prezența acest cuplu adoptând puterea prin tiranie, fiind adesea nemiloși și încăpățânați, egoiști, critici excesiv, carieră primind un loc fruntaș în alegerile lor și în detrimentul celorlalte planuri, având de suferit mai ales planul personal și relațional.
Ei se gândesc mai mult decât acționează, colaborează bine, nu sunt foarte inventivi, au însă farmec și intuiție, sunt toleranți, sociabili, adaptabili.
Calea de urmat este cea prin care ei își folosesc diplomația în mare parte, acționează mult mai mult, câștigând o mai mare încredere în forțele proprii, neavând nevoie de aprobarea unei alte persoane tot timpul. Calea de evitat este cea prin care ei vor avea tendința de a fi vicleni, schimbători, depresivi, hipersensibili, bănuitori unul cu celălalt, indeciși.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: compatibilitate cuplu numerologie relatie
Neti Sandu vine cu...