Cum depășesc vedetele momentele grele. Codrina Apostol: Sunt zile în care trec cu ajutorul oamenilor de pe Instagram
Vedetele au dezvăluit, în intermediul unei emisiuni, despre cum fac față celor mai grele provocări ale vieții.

Și vedetele, ca toți oamenii obișnuiți, au zile proaste, peste care trebuie să treacă cumva. Dacă unii au dezvăluit faptul că își găsesc energia pozitivă din propriile experiențe bune, alții au spus că și-o găsesc în mesajele primite de la oamenii care îi urmăresc.

"Energiile pozitive pentru a merge mai departe mi le iau din mine, mi le iau din momentele prin care, de-a lungul vieții am trecut, unele chiar mai grele decât mementul prin care trec. Și atunci îmi spun: Dacă atunci a fost așa și a fost mult mai greu, înseamnă că impasul ăsta am să-l depășesc râzând. Sigur că nu râd, dar strâng din dinți și trece.", a declarat Mircea Radu, în emisiunea "Vorbește Lumea", de pe ProTV.

"Nu am un plan anume, dar am descoperit că am în mine o resursă fantastică, care mă face să fiu un fel de Hopa Mitică. Oricât mă tăvălesc atunci când îmi este greu și sufăr foarte intens, am încredere în mine că a doua, a treia, a patra zi mă voi simți din ce în ce mai bine și voi vedea lumea cu alți ochi.", a dezvăluit Alina Vâlcu.

Vedetele își iau energia de pe Instagram

Și dacă alte persoane publice se ghidează după speranță și credință, sunt unele pe care fanii le ajută să depășească momentele dificile din viață.

"Nu întotdeauna viața oferă ceea ce ne dorim, dar cred că vorba "Speranța moare ultima" e cea pe care trebuie să o avem în vedere în primul rând. Credința, speranța, toate sunt drumul către ceea ce ne dorim.", a spus Iuliana Tudor. 

"Oho, am să fiu foarte sinceră. Acum povesteam cu cineva de aici. Sunt zile în care trec cu ajutorul oamenilor de pe Instagram. Știți zilele alea în care nu vrei să te dai jos din pat, nu ai nicio putere și toate vin peste tine și primești un mesaj, de la cineva care te urmărește și-ți spune "M-ai inspirat, mi-ai dat putere să fac un lucru sau alt lucru." Pentru mine este o putere, îmi iau puterea de la oamenii care îmi scriu și care mă urmăresc, de la soțul meu, copilul meu, o rază de soare, o floare. Dar sunt și zile în care trag de mine și îmi găsesc puterea în mine.", a continuat Codrina Apostol.

Data: 22 Martie 2022, 13:46
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: momente grele  obstacole  provocari  vedete 

Ce poate manifesta fiecare semn zodiacal pe 5 octombrie 2023

Îmbrățișați un sentiment de recunoștință în timp ce...


DC Media Group Audience

Sursa foto: Oana Zăvoranu, Instagram

Fostul soț al Oanei Zăvoranu, primele declarații după divorț: „Eu am plecat din căsnicie! Nu mă mai întorc niciodată”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Vorbește lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii octombrie 2023. Previziuni pentru toate semnele zodiacale

Nicoelta Ghiriș, captură video Youtube/ ASTROSENS

Horoscop chinezesc până în februarie 2024. Nicoleta Ghiriș, previziuni pentru toate zodiile

Mircea Radu, arhivă Metropola TV

Veste de ultimă oră despre Mircea Radu. Românii i-au sărit în ajutor: „Ce înseamnă solidaritatea”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Topul celor mai puternice zodii. Mihai Voropchievici: „Reușesc să treacă singuri peste orice obstacol”

Chef Joseph Hadad, sursa foto Facebook, freepik.com

Tipul de pește pe care nu trebuie să-l prăjești niciodată. Chef Joseph Hadad: „Se usucă imediat”. Variantele pe care să le alegi, în schimb

Mihai Voropchievici, captură video YouTube - YouTube/ AstroFanatik

Horoscop pentru întreaga lună octombrie, cu Mihai Voropchievici. Zodia care dă lovitura: „Câștiguri pe toată linia”

Carmen Tănase, captură video Youtube

Dieta prin care Carmen Tănase a slăbit 10 kilograme: „Genială. Nu pot să trăiesc cu șase frunze de salată”

Sursa foto: unsplash, autor Jonathan Borba

Semnele zodiacale care se întorc la fostul iubit, pe 4 octombrie 2023. Își doresc împăcarea

foto Freepik

Cele trei zodii predestinate să ajungă bogate. Sunt un magnet pentru bani și succes

Sursa foto: Anca Țurcașiu, Instagram

Anca Țurcașiu, dietă drastică după ce s-a îngrășat în vacanță. Salata pe care actrița o consumă întreaga zi: „Trebuie să încap în costumele de scenă”

Sursa foto: unsplash, autor Filip Bunkens

Am putea avea din nou o iarnă adevărată? Meteorologul Oana Păduraru, ultimele informaţii de la ANM despre evoluţia vremii



HOROSCOP LUNAR OCTOMBRIE 2023 pentru TOATE ZODIILE

De la introspecție profundă, provocări profesionale, până...

Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...