Cum poate ajuta teatrul în dezvoltarea personală. Actrița Andreea Șovan: “Cred că e vital! Nu e vorba să joci pe o scenă neapărat”
Data actualizării:
Data publicării:
Actrița Andreea Șovan a fost invitată în emisiunea Întâlnire cu arta, realizată de Georgiana Ioniță, unde a povestit atât despre drumul pe care a trebuit să îl parcurgă până în prezent, cât și despre planurile ei de viitor. Un loc aparte l-a ocupat destăinuirea actriței despre modul frumos, în care teatrul a ajutat-o să se dezvolte în adolescență și cum i-a influențat această artă viața.

Andreea Șovan este actriță de teatru și film, născută pe 13 septembrie 1988 în Botoșani, România. A absolvit Universitatea Babeș Bolyai în 2010 și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică în 2014. Printre proiectele din cinematografie, amintim: Femei, The Nun (2018), Eunoia (2015) și Britain's Bloody Crown (2016).

Decizia care avea să îi schimbe viața

Drumul ei în deslușirea tainelor actoriei a început încă de pe băncile școlii, atunci când s-a hotărât să dea o audiție pentru trupa de teatru a liceului în care învăța, Colegiul Național Mihai Eminescu. Născută și crescută într-un oraș în care teatrul pentru tineri are o tradiție, Andreei nu i-a fost greu să aleagă această cale.

“Este o trupă de teatru acolo, condusă de o actriță care este și regizor și pedagog, Lenuș Teodora Moraru și de soțul ei Gelu Râșca, care este scenograf. De pe atunci există trupa aceasta pentru liceeni, pentru elevi. Am participat, am luat castingul, în clasa a noua și de atunci, a început toată povestea asta a mea cu teatrul și atunci mi-am dat seama, că asta vreau să fac.”, a declarat Andreea Șovan, în cadrul emisiunii. 

Participarea la acest casting avea să îi marcheze parcursul în viață Andreei, cei doi soți devenindu-i prieteni și mentori, după cum declară chiar ea: “Practic, a fost o întâlnire fericită, cu niște oameni care au fost, și încă îmi sunt mentori, pentru că și acum mă reîntorc la ei, de fiecare dată, în vacanță sau vorbim la telefon. Și  chiar atunci, când am o problemă sau am nevoie de un ghid, tot pe Lenuș o sun și ea, încă mă ghidează în viață.”

"Nu era vorba să devii vedetă sau să joci pe o scenă neapărat, cât era foarte importantă chestia asta de a te conecta cu celălalt."

Tot în cadrul aceleiași emisiuni, actrița a vorbit despre beneficiile acestor cursuri de teatru, asupra dezvoltării personale, mai ales, la copii și adolescenți. Chiar dacă la vremea respectivă, nu era cunoscut acest termen, pe ea experiența trăită a ajutat-o enorm atât în viață, cât și în evoluția ei personală, ca om și artist.

“Cred că e vital! Ce făceam noi atunci, acum 10-15 ani, era practic, o formă pilot. Acum, noi îi spunem dezvoltare prin teatru, dezvoltarea aptitudinilor, nu știu...sunt niște cursuri, există o nouă terminologie. Nu era vorba să devii vedetă sau să joci pe o scenă neapărat, cât era foarte importantă chestia asta de a te conecta cu celălalt. Pentru că prin exercițiile teatrale, înveți într-adevăr o variantă scurtă de a te conecta cu oamenii, în mod real. Multă lume merge la cursuri de teatru sau este pasionată de zona asta, tocmai pentru că descoperă niște instrumente, niște experiențe, niște feluri de a te conecta rapid și real cu cineva, iar asta este o nevoie pe care cred ca o avem toți.  Nevoia de conexiune, că de socializare sună superficial. Nevoia de autenticitate și de a ne vedea și auzi.”, a mai dezvăluit ea. 

Cum poți gestiona emoția prin teatru 

Un foarte mare plus,  pe care îl poate aduce un astfel de curs este și acela de a-ți gestiona emoțiile. Așa cum mărturisește frumoasa actriță, ea are emoții chiar și acum, după atâția ani, dar așa cum ne dezvăluie ea din tainele tehnicilor actoricești:  “Șmecheria e că, învățăm prin tehnicile teatrale și antrenamentul nostru, cum să le înglobăm, nu neapărat să le ținem în frâu, pentru că trebuie să le lași să iasă într-un rol ci să ne obișnuim cu ele, să le integrăm în ceea ce suntem.”

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Cristina Nacar
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actriță  andreea sovan  dezvoltare personala  teatru 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel