Mădălin Ionescu a dezvăluit motivul pentru care a lipsit de la emisiunea pe care o prezintă: „Îmi fac niște investigații”
Anda Adam și soțul ei, Joseph Eudor, s-au căsătorit în urmă cu aproximativ două luni, având parte de o nuntă ca în basme. Invitați la emisiunea „În culisele celebrității”, cei doi îndrăgostiți au povestit cum s-au cunoscut și cum au început frumoasa poveste de dragoste. Francezul spune că blondina l-a cucerit imediat și că după ce s-au întâlnit, au urmat zile în care vorbeau ore în șir la telefon, el fiind plecat în diferite țări. Cei doi au fiecare câte o fetiță din relații anterioare, lucru ce i-a apropiat și mai mult.
„Eu eram cu niște prieteni, niște domnișoare, sărbătoream anticipat ziua mea. Și mi-a zis un domn: „Aș vrea să îți arăt o domnișoară pentru tine”, el știind că nu am nimic cu fetele de la masă. Și mi-a arătat-o pe Anda care era cu niște prietene la masă, toate cu copii. Eu nu știam cine e Anda Adam. În fine, m-am dus la ea la masă, mi-am luat scaunul și m-am pus lângă ea. Eu i-am zis că sunt și eu cu fetița mea, ea era cu fetița, zic să se joace fetițele puțin între ele că a mea era singură, se plictisea. După care am plecat, am zis că ne vedem mai târziu cu fetițele, că voi merge și eu după a mea și voi coborî din nou. Și într-un final nu am mai coborât. A doua zi, fiind la recepție, când mă uit spre lift văd o blondă, total în roșu, cu o salopetă, aranjată, machiată. De ziua mea, pe 14 februarie, chiar de Valentine's Day, era motiv să mă bag în seamă cu ea. De când ne-am cunoscut, am vorbit în fiecare zi aproape, pe video call, că eram plecat în Franța, Elveția, Dubai. M-am îndrăgostit de ea de atunci”, a declarat soțul Andei Adam, Joseph Eudor, la emisiunea „În culisele celebrității”.
Te-ar putea interesa și: Cristina Ivone, dezvăluiri despre relația cu Calinacho: „L-am iubit foarte mult până am intrat în obsesie!”
Ada Adam și soțul ei au avut una dintre cele mai spectaculoase nunți din showbiz-ul românesc. Rochia miresei de la cununia religioasă a fost cu adevărat specială, cântărind nici mai mult, nici mai puțin de 25 de kilograme. Cei doi miri s-au distrat într-un club de fițe din capitală, alături de cei 300 de invitați, de vedete și nume celebre din muzica românească. Tortul a avut 4 etaje, iar atmosfera a fost întreținută de Oana Radu, Tzancă Uraganu, Florin Salam, Cocoș de la Călărași și Mr. Juve. Cei doi au ales un meniu româno-franțuzesc pentru nunta lor, iar în flori și în decoruri au investit 30.000 de euro.
Te-ar putea interesa și: Medicul Monica Pop a rupt tăcerea în scandalul cu Adriana Bahmuțeanu, după 9 ani. În ce relații sunt acum cele două: „A fost o discuție foarte neplăcută”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Iată ce-ți rezervă astrele...