Cine este și cu ce se ocupă Mike, iubitul Iuliei Albu, după ce a fost acuzat de Mihai Albu că nu are un loc de muncă stabil
Data actualizării:
Data publicării:
Cine este iubitul Iuliei Albu și cum s-au cunoscut. Cu ce se ocupă Mike, partenerul fostei soții a lui Mihai Albu.

Iulia Albu l-a cunoscut pe actualul partener, Mike, după ce s-a despărțit de soțul ei, Mihai Albu. Atât fostul partener, cât și cel actual, împart același prenume, iar problemele cu care s-au confruntat Iulia și Mike în urma la America Express 2023 au făcut înconjurul paginilor.

Vezi și: Ce spune Mihai Albu, după ce a văzut-o pe Iulia Albu și actualul partener la America Express: „El nu cred că are în prezent un loc de muncă stabil”

Se știa despre cei doi că sunt foarte uniți, însă anunțul care a șocat pe toată lumea a demonstrat că orice relație mai are și probleme.

Printre motivele despărțirii, Iulia Albu a precizat că „ieșirea” partenerului ei a făcut-o să pună punct. El a fost agresiv verbal, ridicând tonul la partenera sa, nefiind vorba despre vreo violență fizică.

Ei au trecut peste și astfel au mai făcut un pas în viața de cuplu, acum fiind din nou împreună. De asemenea, Mike, văzând valul de critici pe care l-a primit în urma declarațiilor partenerei sale, a pășit în față și a declarat că „dorește să fie iertat”, dar și că „este recunoscător pentru a doua șansă, pe care nu ar fi meritat-o de altfel”.

Potrivit Viva, bărbatul și-a început cariera în lumea artistică muzicală, studiind vioară încă de la 13 ani, la Londra. Iulia a povestit cu o ocazie faptul că actualul partener a plecat la studiu în Regatul Unit prin intermediul unei burse, dar o problemă de sănătate la umăr l-a făcut să se oprească din a mai parcurge o carieră muzicală.

Vezi și: Mihai Albu, marele regret legat de fiica sa, Mikaela. Dezvăluirea emoționantă făcută de designer: „Eu nu mai am ce să fac”

TImpul nu a fost pierdut deoarece el s-a reprofilat pe marketing și publicitate, un domeniu foarte bănos pentru un specialist cu acte în regulă. Totuși, Mihai Albu, cu ocazia unui interviu pentru Playtech, a susținut că Mike nu ar avea un loc de muncă stabil. Cel din urmă menționat nu a declarat nimic cu privire la declarația făcute de fostul soț al iuliei Albu.

Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unei cunoștințe comune, iar viața i-a adus până la urmă împreună, chiar dacă la început nu se înțelegeau absolut deloc, ba chiar nu se suportau.

Iulia îl vedea arogant pe Mike și fără un gust atât de bun în ce ține de vestimentație, timp în care Mike o vedea, și el, „cu nasul pe sus” pe Iulia Albu. După primele minute chiar era să pornească o ceartă între cei doi, iar imediat după și-au luat la revedere în cel mai amiabil mod.

După numai două luni, Mike a făcut primul pas și a sunat-o pe critica de modă pentru a îi propune o întâlnire, ocazie pe care Iulia nu a refuzat-o, iar de aici toată lumea poate intui ce s-a întâmplat între cei doi ulterior.

Aât Mike, cât și Iulia Albu au locuit la Londra o perioadă. Mike a venit în România de curând, iar domeniul pe care și l-a ales este cel din marketing și publicitate, acestea fiind informații dezvăluite de iubita lui. De asemenea, prima apariție publică a bărbatului a fost în cadrul unei ediții iUmor.

Vezi și: Mike, primele declarații după despărțirea de Iulia Albu. Mesajul emoționant a stârnit reacțiile fanilor

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: america express 2023  despartire  Iulia Albu  mihai alexandru  mihia albu  mike  publicitate 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”




pixel