Cum se menține în formă Marina Almășan, la 56 de ani: „Asta este rețeta”. A renunțat complet la un aliment / EXCLUSIV
Data publicării:
Marina Almășan a fost invitată în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor de la Spectacola și DC News, unde a făcut mai multe dezvăluiri din viața personală. 

Marina Almășan se menține într-o formă fizică excelentă. În vârstă de 56 de ani, îndrăgita jurnalistă reușește cu brio să-și ascundă cifra din buletin, iar în orice spațiu în care pătrunde afișează întotdeauna un zâmbet molipsitor pe buze, chiar dacă viața nu a fost întotdeauna simplă nici pentru ea și a supus-o la diferite încercări. Invitată în cadrul emisiunii „Oracolul Vedetelor”, de la Spectacola și DC News, Marina Almășan ne-a dezvăluit de ce nu credea la începutul carierei că va putea pătrunde în televiziune, din cauza aspectului fizic, dar și care e secretul siluetei sale. 

„Eu nu mă consider o frumusețe, tocmai de asta ajungerea mea în televiziune a fost pentru mine o surpriză. În mintea mea, eram setată spre a ajunge jurnalist la o redacție, îmi plăcea să scriu, dar eram sigură că ăsta e destinul meu, să scriu într-o redacție, atât mă gândeam. În momentul în care am ajuns în televiziune, absolut întâmplător, după Revoluție, când s-au deschis porțile, mă uitam la mine pe sticlă cum arăt și ziceam eu ce caut aici, nu sunt vreo frumusețe, atât doar că-mi merge gura. Dacă în 1990 erau regulile televiziunii de astăzi, eu nu ajungeam în veci aici, nu eram candidat pentru așa ceva, dar atunci vremurile erau mai permisive. M-am prins acolo.”, a declarat Marina Almășan, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor. 

Te-ar putea interesa și: „Atunci a început să se ducă în alte direcții fericirea noastră”. Povestea de dragoste neștiută dintre Marina Almășan și Victor Socaciu: „Eram ca în cazul Dinu Maxer și Deea”

A devenit vegetariană

Un secret al siluetei sale este faptul că a renunțat deja de ceva timp la a mai consuma carne. Gustă totuși din aceste preparate când merge într-o vizită, însă, predominant, alimentația sa se axează pe fructe și legume. 

„Eu încerc să mă mențin așa, să nu acumulez prea multe kilograme, pentru că de la o vârstă se adună. Am renunțat să mănânc carne pe cât posibil. Dacă merg într-o vizită unde gazdele se întrec în a face fripturi și alte bunătăți, nu sunt genul de om care să refuze. Mă împac foarte bine cu salatele, cu legumele, fructele. Ciupercile îmi plac la nebunie, dacă îmi pregătești un meniu doar pe bază de ciuperci, m-ai câștigat. În rest, nu am alte restricții. Nu beau, nu fumez, probabil și asta contribuie la menținerea unui spirit tânăr și cred că asta este rețeta, să-ți păstrezi spiritul tânăr.”, a mai dezvăluit ea.

Citește și: Motivul pentru care Victor Socaciu și fiul lui nu și-au vorbit 10 ani: „Băiatul a rămas cu o supărare mare. El nu a mai fost același tată” / EXCLUSIV

Cum reușește mereu să-și mențină zâmbetul pe buze

Starea de bine este și el un factor decisiv în tot acest proces, consideră Marina Almășan.

„Vezi unii oameni care dacă au o anumită vârstă nu mai sunt la fel de veseli, nu se mai îmbracă colorat, pentru că ce o să zică lumea. Nu am avut niciodată opreliștea asta, eu m-am comportat mereu așa cum am simțit în interiorul meu, iar interiorul meu a rămas blocat undeva în anii aceia de debut. Sunt lucruri care mă necăjesc foarte mult, aproape de mine, sunt și oameni toxici care mă supără, dar am învățat să exist cu ei și să-mi fac propriul meu univers. Am și eu momentele mele de supărare, de tristețe, dar încerc să le păstrez între cei patru pereți ai încăperii mele, fiecare are supărările lui, dar menirea mea este să aduc în sufletul omului o stare de bine, ca persoană publică.”, a mai spus Marina Almășan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dietă  jurnalista  marina almasan  silueta 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Adrian Minune,Selly, captură video youtube/ Selly

Cea mai mare sumă câștigată de Adrian Minune la o nuntă. Selly, șocat: „Într-o seară? Incredibil”




pixel