Carmen Brumă, despre lupta cu kilogramele în plus: „Nu reușeam să mă împac cu mine la dimensiunile acelea”
Adina Halas a trecut printr-o mare cumpănă la începutul acestui an, în luna aprilie, când tatăl vedetei s-a stins din viață. Cei doi aveau o relație foarte apropiată, astfel încât suferința a fost și este, în continuare, una foarte mare. Mai mult, nici finalul anului trecut nu a venit cu vești bune pentru blondina care avea să-și ia atunci adio și de la bunica sa. În acest sens, am stat de vorbă cu Adina Halas pentru a vedea cum mai este sufletul ei, după acest lanț de întâmplări tragice din viața sa.
„Începutul anului a fost cumplit, dar și la sfârșitul anului trecut am pierdut-o pe bunica mea, pe care o adoram, în toamnă. În primăvara aceasta, pe tatăl meu. Lucrurile se așează, nu poți să spui că treci peste, dar asta e viața, trebuie să o luăm așa cum vine.”, a declarat Adina Halas, în exclusivitate pentru Spectacola.
Vedeta spune că nu așteaptă pur și simplu să treacă durerea, ci încearcă zilnic să lucreze chiar ea la acest aspect. Chiar dacă suferința din suflet nu are cu să se șteargă niciodată, Adina Halas spune că extrem de important este să vezi lucrurile frumoase din jurul tău și motivele pentru care merită să zâmbești în continuare.
„Am lucrat destul de mult cu mine și lucrez în continuare la a fi deschisă inclusiv la ideea că nimic nu este etern, e foarte greu, pentru că noi, oamenii, suntem de părere că totul ar trebui să dureze o veșnicie și când nu se întâmplă așa, suferința este enormă și îți rămâne un gol în suflet toată viața, însă sunt o persoană optimistă de regulă și mă uit la lucrurile frumoase din jurul meu. E greu să pierzi pe cineva.”, a continuat aceasta.
Există mai multe lucruri pe care vedeta le-a învățat de la părinții săi și pe care aceasta își dorește, la rândul său, să i le insufle băiatului ei. Cu toate acestea, de departe, o lecție primită încă din copilărie i-a atras atenția Adinei Halas, care își dorește neapărat ca micuțul ei să dețină această virtute.
„Sunt multe lucruri pe care aș vrea să i le insuflu copilului meu. Cred că cel mai important lucru care mi-a fost transmis este că ar trebui să trăiesc clipa prezentă, să nu mă las ancorată în traume sau situații din trecut, să am puterea să mă ridic mereu, să merg mai departe și să am o atitudine pozitivă, astfel încât să nu-i încarc pe cei din jurul meu. Acest pozitivism se mai și exersează și cred că asta aș dori să-i transmit lui Serghei. După care, ai mei au pus, iar eu pun la rândul meu, preț pe respect pentru persoanele din jur, indiferent de cine vorbim.”, ne-a mai spus Adina Halas.
Te-ar putea interesa și: Adina Halas, secretul siluetei de vis: „Nu mă simt restricționată”. Lista alimentelor la care a renunțat complet / EXCLUSIV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: adina halas moarte suferinta tata