Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru o ținută îndrăzneață: „Acum poate înțelegeți de ce mă îmbrac în haine foarte largi”
”Într-adevăr vorbim de valori ușor în creștere la nivelul temperaturilor maxime mai ales. Dacă sâmbătă cel mai cald a fost în partea de sud-vest, unde am înregistrat valori de până la 10-11 grade Celsius, duminică vom conta pe valori cuprinse între 5 și până la 13 grade pentru ca debutul săptămânii și primele zile din săptămâna următoare să fie caracterizate de valori între 7 și până la 14, posibil 15 grade Celsius.
În același timp este posibil să consemnăm și precipitații sub formă de ploaie în Maramureș, în nordul Crișanei, dar și lapoviță și ninsori mai ales în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, unde și rafalele vor depăși 70-80 de km pe oră”, a declarat Elena Mateescu.
”În a doua parte a săptămânii viitoare, însă temperaturile vor scădea semnificativ, astfel încât, din nou, mai ales în jumătatea nordică, să consemnăm valori care nu vor depăși 6-7 grade Celsius, caracterizând o vreme mai rece. Chiar și minimele rămân destul de coborâte, nopți și dimineți reci, valori de până la -8, posibil -10 grade Celsius în depresiuni, până la valori de 6 grade în restul țării. Inclusiv în Capitală, minime mai coborâte, spre -2 grade, 0 grade”, a spus Elena Mateescu la România TV.
Citește și - Theo Rose a izbucnit în plâns la Vocea României. Nu s-a așteptat la asta! - Video https://www.spectacola.ro/theo-rose-a-izbucnit-in-plans-la-vocea-romaniei-nu-s-a-asteptat-la-asta-video_42509.html
Meteorologii au transmis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.
Vremea 18 - 25 noiembrie
Valorile termice vor fi mai scăzute decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea de vest a țării. În rest, vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar în toate regiunile țării, însă mai ales în cele vestice și nord-vestice.
Vremea 25 noiembrie - 2 decembrie
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru perioada în care ne aflăm, posibil ușor mai coborâte în jumătatea de vest a țării. Cantitățile de precipitații sunt în jurul celor normale pentru acest interval în toate regiunile României.
Vremea 2 - 9 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii Românii. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în toate regiunile țării.
Vremea 9 - 16 decembrie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile din sud.
Citește și - Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol https://www.spectacola.ro/adriana-bahmuteanu-in-lacrimi-la-mormantul-lui-silviu-prigoana-a-avut-parte-de-o-mare-surpriza-foto-in-articol_42507.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andrei Itu
Categorie: Vremea
Elena Mateescu, director al Administrației Naționale de...
Busu a spus la ce temperaturi...
Busu a spus la ce temperaturi...
Busu a spus la ce temperaturi...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...
Administraţia Naţională de...