Cum va petrece Carmen Harra sărbătorile de iarnă. Celebra clarvăzătoare nu renunță la tradiții: “Sărbătorile în America nu au frumusețea și ineditul celor din România “
Data publicării:
Carmen Harra a dezvăluit cum își va petrece sărbătorile de iarnă. Deși duce o viață de lux în America, acolo unde s-a stabilit din anul 1983, celebra clarvăzătoare nu renunță la tradiții.

Crmen Harra este una dintre cele mai apreciate clarvăzătoare. În urmă cu mulți ani, vedeta s-a stabilit în America, acolo unde duce o viață la care alții doar visează. Deși a părăsit plaiurile mioritice din anul 1983, Carmen Harra nu a uitat de unde a plecat și respectă în continuare sărbătorile românești, inclusiv tradițiile și obiceiurile care țin de acestea. 

Într-un interviu recent, celebra clarvăzătorare a declarat că sărbătorile petrecute peste Ocean nu au același farmec. Totodată, aceasta a mărturisit că va împodobi bradul, va cânta colinde, însă din punct de vedere culinar, lucrurile vor sta puțin diferit, și asta pentru că este vegetariană.

“Sărbătorile în America nu au frumusețea și ineditul celor din România, sunt foarte comercializate. Tradițiile, așa cum le știu eu, cum erau la bunicii mei la țară, sunt inegalabile. Și acum tânjesc după acele momente și păstrez și acum autenticul acelor momente, cânt colinde, împodobesc bradul de Crăciun.

Acum sunt vegetariană, așa că nu mă mai împac cu cârnații și caltaboșul. Totuși, atmosfera Crăciunului la noi este pur românească și rămâne în suflet pentru totdeauna. Ce s-a întipărit în minte, în copilărie, nu dispare niciodată în viața adultă.

Cu trecerea anilor, bucuria amintirilor este mult mai intensă și mult mai impresionantă. Pentru că eu sunt vegetariană, pentru masa de Crăciun o să pregătesc sarmale vegetale”, a declarat Carmen Harra pentru cancan.ro

 

Carmen Harra, previziuni cutremurătoare pentru anul 2022

Carmen Harra  a mărturisit că vom avea parte de un viitor sumbru. Se pare că situația economică va rămâne în continuare la pământ

”Economic, până în 2025 - 2029, problemele se exacerbează, deci se ajunge la o cădere monetară globală, care va duce la înlocuirea monedelor, înlocuirea banilor de hârtie, mergem spre o monedă electronică, încercând să se salveze o situație prin altceva.

Conducătorii lumii își dau seama că problema economică este pe undeva scăpată de sub control. Dar până în 2029, în mod ciclic, dacă ne întoarcem până în 1929, când a fost colapsul mondial, cu 100 de ani în urmă, lucrurile se repetă ciclic, se repetă karmic. Asistăm la o situație similară, dar de alte proporții, din punctul meu de vedere, mult mai dramatică de data asta și mult mai gravă. , a spus Carmen Harra la Antena 3. 

 

Celebra clarvăzătoare a mărturisit că este un an bun pentru investiții, deoarece, pe viitor, toate lucrurile se vor scumpi și mai mult. Cât despre coronavirus, Carmen Harra a precizat că vom scapa de boală, iar omenirea va găsi antidotul acestui virus care nu este nicidecum o răceală.

Conform spuselor celebrei clarvăzătoare, perioada nefastă mai durează 12 ani, după care urmează epoca de aur, însă tot ceea ce avem noi de făcut este să avem răbdare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: carmen harra  sarbatori 


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Victoria Petrenciuc a cucerit inimile juraților cu vocea sa inconfundabilă

Victoria Petrenciuc a făcut furori la Românii au Talent. Andra: Unde ne-ai dus?

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori

Daniel Pavel/ captură video Voyo

Premieră absolută la Survivor All Stars! Concurenții au rămas șocați: „Nu am mai avut așa ceva”

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscop 29 aprilie - 5 mai aprilie 2024, cu Mariana Cojocaru. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscop pentru luna mai, cu gemenele Oana și Adina Timofte. Zodia care dă lovitura pe plan financiar

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 5 zodii de femei seducătoare, care cuceresc orice bărbat. Mihai Voropchievici: „Nimeni nu poate rezista în fața lor”

Marina Almășan, foto Facebook

Marina Almășan luptă împotriva conducerii TVR 2. Realizatoarea TV a depus plângere penală pentru hărțuire și abuz în serviciu: „Continui să fiu hărțuită”




pixel