Custodele Coroanei: Îmi reînnoiesc angajamentul faţă de români că farul călăuzitor al Regelui Mihai nu se va întuneca niciodată
Data publicării:
Farul călăuzitor al Regelui Mihai, acea lumină a unei Românii principiale şi drepte, nu se va întuneca niciodată, le-a transmis românilor Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, în cuvântul rostit la Castelul Peleş, duminică, în cadrul ceremoniei în care Geneva School of Diplomacy and International Relations i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.

"Mâine sărbătorim o sută de ani de la naşterea Regelui Mihai. De-a lungul vieţii mele, farul luminos a tot ceea ce am făcut a fost tatăl meu. Ori de câte ori mă întrebam ce direcţie să iau, nu trebuia decât să mă uit la acel far călăuzitor şi să obţin răspunsul corect. Vă mulţumesc pentru prestigiosul doctorat onorific acordat de universitatea dumneavoastră şi îmi reînnoiesc angajamentul faţă de români că farul călăuzitor al Regelui Mihai, acea lumină a unei Românii principiale şi drepte, nu se va întuneca niciodată", a arătat Custodele Coroanei în discursul său.

Ceremonia în cadrul căreia Geneva School of Diplomacy and International Relations a acordat titlurile de Doctor Honoris Causa Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, şi Alteţei Sale Regale Principelui Radu a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din staţiunea Sinaia.


"Tatăl meu, Regele Mihai, la fel ca toţi predecesorii mei, a prezidat multe evenimente publice în această sală, iar noi continuăm această tradiţie astăzi, dar în circumstanţe foarte diferite. Căci condiţiile României de pe vremea tatălui meu erau sumbre. Atunci ne confruntam fie cu dominaţia nazismului şi fascismului, fie cu dominaţia Uniunii Sovietice a lui Stalin. România anului 2021 se află într-o poziţie incomparabil mai bună. Suntem membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, o reţea de organizaţii care susţin stabilitatea noastră astăzi şi ne asigură securitatea şi prosperitatea în viitor", a spus Custodele Coroanei.

În context, Majestatea Sa a subliniat importanţa apartenenţei ţării noastre la cele două organizaţii.


"În NATO, România este deja un exportator, nu doar un consumator de securitate. Şi în Uniunea Europeană, conducerea noastră politică va face tot posibilul pentru a susţine unitatea ţelurilor noastre; oricare ar fi dezacordurile pe care le avem, ştiu că ţara noastră nu va ameninţa niciodată unitatea Uniunii Europene", a afirmat Custodele Coroanei.

Totodată, Majestatea Sa a menţionat contribuţia Familiei Regale, alături de instituţiile Statului, la promovarea imaginii şi intereselor României la nivel global.

"În timpul călătoriilor noastre, al discursurilor şi al multor alte activităţi, dorim să subliniem rădăcinile profund europene ale ţării şi societăţii noastre şi contribuţia noastră durabilă la continentul european. Este o contribuţie multidisciplinară, multi-religioasă şi multi-etnică, care îmbogăţeşte continentul şi care este îmbogăţită de acesta, o contribuţie care nu este încremenită în trecut, ci se bucură, în multe privinţe, de o renaştere astăzi, deoarece milioane de cetăţenii noştri îşi stabilesc reşedinţa în alte ţări, mulţi - sper - doar pentru o perioadă scurtă de timp. Nu cred că efortul Familiei noastre este o întreprindere pur naţionalistă. Sper că ceea ce intenţionăm să facem va evidenţia şi cât de interconectată este aşa-numita Europă de Vest cu aşa-numitul Est. Suntem împreună acum pentru că am fost mereu împreună; doar răsucirile crude ale istoriei ne-au separat temporar. Pe urmă, efortul nostru nu trebuie să fie exclusiv european. La fel cum conducerea politică se străduieşte să facă în mod constant, trebuie să subliniem şi rolul esenţial al celor două mari naţiuni nord-americane în Alianţa noastră transatlantică, precum şi motivul pentru care ar trebui să rămânem uniţi", a transmis Custodele Coroanei, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: custodele coroanei  majestatea  margareta  regele mihai 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel