Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia pentru care relația cu bani se va schimba radical de anul viitor
În 2011, Dan Bittman primea cel mai trist telefon din viața sa. Era noaptea dintre ani, iar el se afla pe scenă, alături de trupa Holograf. Nici nu se gândea că tatăl său avea sa moară la doar câteva ore după ce s-au văzut. Cu toată suferința, artistul a fost nevoit să urce din nou pe scenă și să cânte. Cântărețul avea să trăiască această tragedie și a doua oară, un an mai târziu, când, aflat la Sighișoara, tot la un concert, a fost anunțat că mama sa a murit. Și de data aceasta artistul a urcat pe scenă și a cântat, în ciuda suferinței.
„Am pățit asta de 2 ori, și când a murit tata, dar și când a murit mama. Tata a murit de Revelion 2011 și noi aveam 3 spectacole și dacă nu era colegul nostru care din păcate nu mai este printre noi, Mihai Coman, care mi-a dat pentru prima dată în viață o pastilă și mi-a zis; stai liniștit, că era praf. Îl văzusem cu câteva ore înainte. Mi-am revenit și am cântat 3 spectacole. Apoi a doua zi am realizat ce s-a întâmplat. Și a doua... eram la Sighișoara și tot ala m-au sunat de acasă să vin că mama... și am cântat, dar asta e o tragedie de fiecare dată. Eu cel puțin sunt trecut. Prețul pe care îl plătești pentru meseria asta.”, a dezvăluit Dan Bittman la Antena Stars.
”Am un cântec care se numește mama si unde spun la un moment dat că aș fi putut să fiu mai mult cu ea împreună, că ar fi putut fi mai multe dăți în care aș fi putut să fiu acolo, să răspund. Acum știu pentru că sunt părinte, atunci nu știam”, a spus Dan Bittman în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”. ”Mama mi-a scris începutul poveștii, eu continui.
Mama mea a fost, este și va fi...mamă!”, spunea artistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dan bittman mama revelion tata
Iată ce-ți rezervă astrele...