Ce tip de bărbați îi plac Ramonei Bădescu. Vedeta a făcut dezvăluiri despre relația cu logodnicul ei: „Nu ne-am plăcut la început”
Dan Bittman a fost invitat în cel mai nou episod al poscastului „Fain & Simplu”, realizat de Mihai Morar. Artistul, unul dintre cei mai controversați ai momentului, fie din cauza declarațiilor pe care le-a dat în pandemie, fie din cauza vieții amoroase despre care s-a tot făcut vorbire în ultima vreme, i-a acordat lui Mihai Morar unul dintre cele mai sincere interviuri din ultima vreme.
Artistul a vorbit și despre unul dintre cele mai triste momente din viața sa. În 2012, chiar de Revelion, artistul și-a pierdut tatăl. Acesta s-a stins din viață după o lungă suferință. Deși era devastat de durere, Dan Bittman a trebuit să urce pe scenă și să cânte alături de trupa Holograf. Aveau trei concerte în acea seară. Alături de artist, în acele momente, a fost bunul său prieten Mihai Coman, care i-a dat medicamente pentru a-l liniști. Acesta spune că nu știe cum ar fi reușit altfel să cânte.
„Mi-am văzut părinții murind, pe tata cel puțin, și l-am văzut trecând printr-o boală cumplită. Pe mama n-am văzut-o, și-mi pare atât de bine că n-am văzut-o, pentru că aș fi rămas și mai traumatizat decât am fost. Tata a murit în noaptea de Revelion, 2011 spre 2012 și am avut trei spectacole în noaptea aia. Dacă nu era Mihai Coman, care iată, nici el nu mai este acum… A fost un coleg de-al nostru care a murit de cancer și el. A venit să-mi dea pentru prima oară în viața mea un Xanax. Nu știam ce-i ăla un Xanax și mi-a zis: Ia pastila asta și o să-ți fie bine!. Nu puteam, n-aș fi putut să duc trei spectacole în noaptea aia, dar le-am dus. A doua zi m-am trezit și cu mult «noroc» l-am înmormântat așa cum se cuvine pe tata. Am cam văzut ce se întâmplă pe final, finalul îl știu. Sunt pregătit într-un fel, dar nimeni nu e pregătit, până la urmă. Mi-aș dori să se întâmple așa brusc. E greu de povestit capitolul ăsta!”, a povestit Dan Bittman, în cadrul Podcast-ului „Fain & Simplu”
Dan Bittman a vorbit, în cadrul aceluiași podcast, și despre problemele pe care le-a avut trupa Holograf din cauza declarațiilor făcute de el, în contextul pandemiei.
„Holograf nu mai e difuzat pe anumite posturi din cauza poziției pe care am avut-o în timpul pandemiei. Mi s-a și confirmat. Mi-au zis că e mai bine să stăm cuminți o perioadă, probabil foarte lungă. Nu suntem bineveniți pe anumite posturi de Radio și TV”, i-a declarat Dan Bittman lui Mihai Morar.
Dan Bittman, liderul trupei Holograf, a vorbit și despre începuturi, despre familia lui, despre dramele trăite în regimul comunist, dar și despre relația altfel pe care o are cu banii.
„Nu știu de ce, dar în viață nu m-au interesat banii foarte mult. Nu m-ai putut cumpăra niciodată astfel. Am și eu nevoie de bani, ca toată lumea, am nevoile mele, îmi place să trăiesc bine, dar banii nu i-am prețuit. Să mă facă banii pe mine, niciodată. Culmea este că nu am câștigat banii din muzică. La un moment dat am construit case, am făcut televiziune multă vreme. A existat o vreme când se câștiga foarte bine. Mi-am muncit banii și atunci când aveam nevoie de ei, mă duceam și îi făceam, nu am întins niciodată mâna. Aveam nevoie de bani, mă duceam și făceam bani. Mai ales după ce am făcut primul copil. Atunci nu aveam nici casă, nici mașină, mergeam cu taxi și stăteam cu părinții mei în Vatra Luminoasă. Nu aveam nevoie de mașini și de case atunci, a mai povestit artistul în cadrul podcast-ului.
În plus, artistul și-a declarat încă o dată libertatea, cea mai de preț comoară pe care i-a dat-o viață și de care și-a promis că va avea grijă până la final de etapă pe acest pământ. „M-am născut liber și voi muri liber”, a spus artistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dan bittman holograf murit pandemie tata
Elena Vîșcu, fosta parteneră...