Dan Bittman împlinește 62 de ani. Daniela Simulescu a realizat astrograma artistului
Data publicării:
Dan Bittman împlinește vineri, 29 martie, 62 de ani. Cu această ocazie, astrologul Daniela Simulescu a realizat astrograma artistului.

Dan Bittman este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din țara noastră, bucurându-se de un succes răsunător în industria muzicală. Cu o carieră care se întinde pe parcursul a mai bine de trei decenii, artistul a reușit să să cucerească inimile publicului prin muzica sa. 

Te-ar putea interesa și: Secretul prin care Dan Bittman a slăbit 7 kilograme fără să facă niciun efort „Mănânc cu pâine, mănânc de toate”

Dan Bittman împlinește 62 de ani. Daniela Simulescu a realizat astrograma artistului

Vineri, 29 martie, Dan Bittman împlinește frumoasa vârstă de 62 de ani. Cu această ocazie, Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens, a realizat astrograma artistului. Fiind născut pe 29 martie 1962, Dan Bittman este zodia Berbec. Astrologul susține că artistul este o persoană ambițioasă, competitivă, independentă, dornică să conducă și nerăbdătoare.

Totodată, Daniela Simulescu subliniază că prezența Lunii în Capricorn în astrograma lui Dan Bittman indică o nevoie puternică de stabilitate, planificare, seriozitate și responsabilitate. 

Astrologul mai notează că prezența Nodului Sud în Vărsător în astrograma lui Dan Bittman sugerează că artistul este destinat să fie nonconformist și rebel.

„Dan Bittman, cântăreț, compozitor, actor și prezentator de televiziune, s-a născut pe 29 martie 1962, în București. Din start, observăm că este un nativ Berbec. Zodia reprezintă personalitatea. Iar în acest caz avem de-a face cu o persoană ambițioasă, competitivă, independentă, dornică să conducă și nerăbdătoare. Dar, într-o astrogramă natală, mai sunt și alte elemente unice și definitorii. Cum ar fi Luna.

Poziția acestui astru în momentul nașterii arată spectrul emoțional, cum simți și cum procesezi emoțiile. Mie îmi place să îi spun că este sufletul nostru. Dan Bittman are Luna în Capricorn. Ce înseamnă asta? Că o fi el Berbec, dar nevoia lui principală este una de stabilitate, de planificare, de seriozitate și responsabilitate. Un nativ cu Soarele în Berbec și Luna în Capricorn va pune aproape întotdeauna cariera și ambițiile profesionale pe primul loc.

În același semn cu Soare, se află și Venus. Are calități artistice și un simț estetic pronunțat. Cu Mercur și Marte în Pești, acesta se poate lăuda cu inspirație cât cuprinde, viziune, intuiție, dar și capacitatea de a se adapta de fiecare dată. Mercur în Pești este responsabil și pentru talentul la scris sau cel cinematografic/fotografic. Dar ce trebuie să reținem noi din harta lui Dan Bittman este Nodul Sud în Vărsător. Am putea spune că el a venit în această viața pentru fi nonconformist, rebel și pentru a schimba regulile unui joc", a spus Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.

Te-ar putea interesa și: Dan Bittman era convins că va rămâne fără voce: „Le-am zis să caute pe altcineva”. Artistul și-a recăpătat-o miraculos, cu ajutorul unei pastile

Cine este Dan Bittman

Dan Bittman este un cântăreț, compozitor, actor și prezentator de televiziune. S-a născut pe 29 martie 1962, în București. Este cunoscut în special ca vocalist al trupei Holograf, una dintre cele mai de succes și longevive trupe de rock din România. Dan Bittman a fost membru fondator al trupei și a contribuit semnificativ la succesul și popularitatea acesteia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel