Dan Capatos, probleme de sănătate. Ce verdict i-au dat medicii: "Începea să-mi clipocească imaginea"
Data actualizării:
Data publicării:
Dan Capatos este predispus la mai multe probleme de sănătate grave. Verdictul medicilor i-a speriat pe fanii prezentatorului TV.

Deși este mereu cu zâmbetul pe buze, Dan Capatos a trecut prin momente grele, în urmă cu doi ani. Prezentatorul Tv a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre momentul în care a fost la un pas de moarte, în urma unui atac cerebral, simțind la acea vreme, pentru 15 minute cum îi paralizase partea sângă. Conform spuselor sale, a început să simtă că ceva nu e în regulă încă din avion, acesta îndreptându-se cu familia către Ancona, fiind plecați în vacanță. Imaginea a început să-i fie tulbure, lucu care l-a înspăimântat pe acesta.

„Am avut un moment în care am făcut acel atac cerebral ischemic. Un sfert de oră am fost paralizat pe partea stângă. Se întâmpla după ce aterizasem, culmea, într-o minivacanță în Italia. Eram prin Ancona, într-o zonă unde... adică cine spune de spitale românești, nu le-a văzut pe alea de prin zonele astea mai puțin populate. Ne duceam la niște fini. Ea fiind foarte frumoasă de altfel. De acolo plecam cu mașina vreo două ore. Avusesem puseu de tensiune, l-am simțit din avion, începea să-mi clipocească așa imaginea”, a spus Dan Capatos la Antena Stars.

 

Din cauza accidentului cerebral de acum doi ani, medicii i-au spus lui Dan Capatos că este  predispus la alte afecțiuni neurologice, motiv pentru care trebuie să aibă mare grijă de sănătatea sa.

„Doctorii mi-au spus ultima dată că sunt predispus în viitor la demență și Alzheimer. Lumea nu știe că intru la bolnavi cronici! Am făcut atac ischemic tranzitoriu acum doi ani, când nu-mi mai simțeam jumătate de cap.

Un sfert de oră am fost paralizat pe partea stângă. Avusesem puseu de tensiune, l-am simțit din avion, începea să-mi clipocească așa imaginea.

Și asta din cauza hipertensiunii arteriale de care sufăr de mai multă vreme”, a povestit Dan Capatos, în emisiunea „Xtra Hight Show”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dan capatos  sănătate 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel