Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Dan Helciug este în atenția publicului de peste 20 de ani, cu o carieră care pare că înflorește pe zi ce trece. Actor, cântăreț, iar acum și prezentator TV, făcând parte din emisiunea ”Rivalii” de la TVR, unde este coleg cu Marina Almășan, artistul spune că de curând a devenit și scenarist. Într-un interviu în exclusivitate pentru Spectacola, acesta ne-a declarat faptul că a scris deja o piesă de teatru, care va avea în curând premiera, iar cea de-a două este încă în lucru.
„Mai nou am și scris două piese de teatru, care vor fi un șoc pentru zona teatrală românească, nu se încadrează în zona teatrului facil, premiera primei piese va fi la toamnă. La cea de-a doua încă lucrez. În afară de asta, am concerte cu trupa mea, anul acesta împlinim 23 de ani, iar anul viitor vom face un spectacol aniversar. Am mult de muncă.”, a declarat Dan Helciug pentru Spectacola.
L-am întrebat pe artist și despre secretul unei cariere atât de longevive, într-o industrie în care pe zi ce trece apar noi talente, dar și diferite trenduri.
„Sunt foarte pozitiv, indiferent de barierele care mi se pun, de problemele pe care le întâlnesc, indiferent de haterii care există în această zonă, în afară acest fenomen este de 10 ori mai mare decât în România. Indiferent de cât de greu este să deschid anumite uși să mă promovez, eu gândesc pozitiv și sunt mereu cu zâmbetul pe buze și lucrurile, cu ajutorul lui Dumnezeu, se îmbunătățesc. Cam ăsta este secretul.”, a mai spus el.
Citește și: Secretul Monicăi Tatoiu. Cum reușește mereu să fie plină de energie: „Deci, ce sfat vă dau...” / EXCLUSIV
Pandemia a fost o perioadă grea pentru toată lumea, însă artiștii au făcut parte din clasa celor mai afectate persoane, atât material, cât și psihic. Aceștia s-au trezit peste noapte fără un loc de muncă și, implicit, fără venituri. Extrem de mulți cântăreți, actori, regizori de la noi din țară au fost doborâți psihic în acea perioadă, însă Dan Helciug spune că și atunci a reușit să-și mențină pozitivitatea la cote maxime.
„Această pozitivitate a fost inclusiv în pandemie. Eu am descoperit-o în copilărie, am avut o copilărie destul de chinuită, am fost un copil sărac și singurul mod prin care puteam să mă detașez de partea grea a existenței mele era exact prin zona aceasta pozitivă, creativă. Eu făceam spectacole de mic, de la 7 ani, unde îi invitam pe copiii din cartier. Actoria a fost zona mea.
Pandemia m-a prins la țară, pentru că știam că se va închide tot. I-am zis: „Nevastă, fă bagajele copiilor și hai să plecăm” și la câteva zile după, a venit anunțul, era ușor de prevăzut. Partea pozitivă a funcționat că am făcut o serie de cântări pentru noi, pentru prietenii noștri și pentru fanii de pe Facebook. Acest lucru a fost foarte apreciat și sunt oameni care-mi mulțumesc și acum că i-am ajutat enorm. În pandemie cred că doar eu și Pepe am ținut acest gen de live-uri și asta a contat enorm pentru fanii noștri. Era toată lumea într-o stare de înmormântare. A fost perioadă groaznică, mai ales pentru noi, artiștii, care am fost împiedicați să ne vedem cu publicul. Am cântat pe acoperiș, lângă cușca găinilor, cred că aș fi devenit numărul 1 în lume cu podcasturi și muzică live în spațiul rural (n.r. râde). Nu am gândit-o să mă reinventez, ci simțeam că trebuie să fac ceva, asta m-a ținut în viață.”, ne-a mai declarat, în exclusivitate, Dan Helciug.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cariera dan helciug longevitate secret
Mi-Th Influencer, emisiunea...