Ce tip de bărbați îi plac Ramonei Bădescu. Vedeta a făcut dezvăluiri despre relația cu logodnicul ei: „Nu ne-am plăcut la început”
Dan Negru a postat, pe rețelele de socializare, ultima fotografie a uriașei actrițe Stela Popescu. În dreptul imaginii, prezentatorul TV a amintit drama prin care a trecut marea actriță, la începutul vieții. Aceasta, împreună cu familia, au fugit din calea războiului și s-au refugiat la Brașov. În România, Stela Popescu a devenit una dintre cele mai iubite stele.
„Când rușii au invadat Basarabia, o fetiță se refugia cu familia in România, la Brașov. Stela era numele fetiței. Mi-a povestit adeseori drama refugiaților.
Asta e ultima fotografie a Stelei într-un platou de tv si am făcut-o la vreo '70 de ani după drama ei de copil-refugiat. La câteva ore după fotografia asta, Stela devenea stea.
Stela Popescu a fost un copil refugiat din calea rușilor. Poate că printre miile de copii refugiați de azi, undeva e și o Stela Popescu.
Drama refugiaților a fost și se va repeta mereu.
Știm sa repetăm doar vremurile proaste, nu și vremurile bune”, a scris Dan Negru, pe Facebook, în dreptul imaginii cu Stela Popescu.
Actriţa Stela Popescu - nume de referinţă pentru teatru şi cinematografie, dar cu precădere pentru spectacolul de revistă - s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători. În 1940, tatăl ei a fost deportat în Siberia, iar mama s-a refugiat, împreună cu fiica, în România, la Braşov.
''Eu, până la 7 ani, am stat în Basarabia, era război. (...) Mama m-a vrut toată viaţa cochetă şi delicată, dar niciodată n-am fost aşa, doar aparent. Eu sunt un băieţoi şi acum. Îmi făcea păpuşi din cârpă, le umplea cu tărâţe sau cu lână, le făcea frumos, cu cozi, cu sprâncene, mă jucam o zi apoi jucam fotbal cu ele, că minge nu aveam. Câteodată îmi zicea mama: 'Fată, parcă eşti smulsă de gâşte, eu am fost aşa de cochetă, am fost şi regina balului'... De-aia nu voia să mă fac artistă. 'Cum să te faci artistă? Tu să pui nişte cizme de cauciuc, îţi dau o pufoaică pe tine şi la drum, te dau la silvicultură, ca să fie clar'... aşa îmi spunea'', mărturisea actriţa într-un interviu acordat AGERPRES în ianuarie 2015.
În 1953, Stela Popescu a susţinut examenul de admitere la facultate şi a fost repartizată la Facultatea de Limba Rusă ''Maxim Gorki'', la care a renunţat după un an şi jumătate, când a intrat în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel a continuat să susţină spectacole de teatru, potrivit site-ului www.teatrultanase.ro.
La sfârşitul facultăţii, în 1960, a debutat la Studioul ''Casandra'', în spectacolul de diplomă ''Nu-i întotdeauna praznic'', de A.N. Ostrovschi, în regia lui Cornel Todea. A fost repartizată la Teatrul din Braşov, unde a ajuns să susţină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până în 1969 a jucat la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase". În 1969, artista a părăsit Revista şi s-a angajat la Teatrul de Comedie, ceea ce nu a împiedicat-o să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea).
A prezentat, împreună cu actorul Iurie Darie, prima ediţie a Festivalului Cerbul de Aur de la Braşov, în 1968.
În paralel, a susţinut şi o colaborare cu Revista Românească, interpretând texte scrise de Mihai Maximilian, cu care s-a căsătorit în 1969. Totodată, a jucat în seria de spectacole "Boema" de la grădina cu acelaşi nume, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă (la Grădina Boema). La Teatrul de Comedie a jucat din 1969 până în 1993, unde a făcut parte din distribuţia unor spectacole de succes, precum: ''Preşul'', ''Turnul de fildeş'', ''Mutter Courage'', ''Trei surori'', ''Peţitoarea'', ''Plicul''.
A avut şansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu. În anii 1971-1979 a făcut un cuplul memorabil, pe scenă şi la televiziune, cu actorul Ştefan Bănică.
În 1993 a revenit la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", unde a lucrat până la sfârşitul vieţii. Longevivul cuplu umoristic Stela - Arşinel, care a început colaborarea în 1979, a fost garanţia umorului de calitate, pe textele scenetelor semnate de Mihai Maximilian. Pe scena de la Revistă a realizat show-uri ca ''Aplauze, Aplauze'', ''Revista revistelor'', ''Omul care a văzut moartea'', ''Te aştept diseară pe Lipscani'', ''Nevestele vesele... la Boema'', ''Boema, slăbiciunea mea'', ''În grădina bucuriilor'', ''Constelaţia Boema'', ''Boema, bucuria mea'', ''Stela, stelele şi Boema'', ''Buna seara, Boema'', "Mama Boema".
Stela Popescu a fost protagonista spectacolului ''Coana Chiriţa'', un musical după ''Chiriţa în provincie'' de Vasile Alecsandri, pe muzica lui Al. Flechtenmacher, în regia lui Cristian Mihăilescu, la Opera Comică pentru Copii.
În 1958, a debutat în cinematografie în pelicula "Alo?... Aţi greşit numărul". A jucat în peste 25 de filme, precum: "Pe malul stâng al Dunării albastre", "În fiecare zi mi-e dor de tine", ''Astă seară dansăm în familie'', ''Elixirul tinereţii'', ''Nea Mărin miliardar'', ''Galax, omul păpuşă'', ''Secretul lui Nemesis'', ''Figuranţii'', ''Maria şi Mirabela în Tranzistoria'', ''A doua cădere a Constantinopolului'', ''Sexy Harem Ada-Kaleh'', ''Vara sentimentală'', ''Un petic de cer'', ''Zbor periculos'', ''Căruţa cu mere'', ''Am o idee'', ''Ana şi hoţul'', ''Grăbeşte-te încet'', ''Drumuri în cumpănă'', ''Tufă de Veneţia'', ''Ultima noapte a singurătăţii'', ''Despre o anumită fericire'', ''Dimitrie Cantemir'', ''Pantoful Cenuşăresei'', ''Vin cicliştii'', ''Faust XX'', ''Sărutul'', ''Omul de lângă tine'', precizează site-ul www.teatrultanase.ro.
A jucat în televiziune de la înfiinţare, în piese de teatru şi emisiuni de divertisment, reuşind să transmită ceva din spiritul satiric şi contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piaţă DVD-urile "O stea printre stele" şi "Stela şi Arşinel" care reunesc cele mai memorabile apariţii TV ale Stelei Popescu.
A fost şi moderator de emisiuni TV - ''Sare şi piper'' (Naţional TV), ''Pentru dumneavoastră, doamnă'' (Realitatea TV). A jucat în serialele TV ''Războiul sexelor'', avându-l ca partener pe Alexandru Arşinel, ''Regina'', ''Iubire şi onoare'' şi ''Aniela'' difuzate de Acasă TV. În 2006, actriţa a avut un rol în filmul de televiziune ''Cuscrele'', difuzat de postul Naţional TV.
Stela Popescu a fost implicată în acţiuni de binefacere, în cadrul Fundaţiei ''StelaR'', deschisă alături de Alexandru Arşinel. Fundaţia ''StelaR'' a organizat în fiecare an Gala Premiilor "Mihai Maximilian", dedicate memoriei şi amintirii unuia dintre cei mai prolifici autori de texte de revistă, care a fost soţul Stelei Popescu. A scris şi o carte de bucate - ''În bucătărie cu Steluţa''.
Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, cel mai iubit şi admirat cuplu de actori a fost premiat la Gala 2008 ''Zece pentru România'' (Locul II - Alexandru Arşinel şi Locul III - Stela Popescu), sărbătorind în 2008, 30 de ani de carieră. Celor doi artişti atât de iubiţi de public li s-au mai oferit Premiul Special ''Cei mai de încredere români 2008 - Stela Popescu şi Alexandru Arşinel'' şi Premiul revistei ''Confidenţial'' 2009 (luna ianuarie) pentru Showbiz.
În luna mai 2009, actriţa Stela Popescu a primit titlul de "regina comediei" din partea Centrului Cultural Israel-România din Tel Aviv, cu ocazia unui spectacol de excepţie, musicalul ''O noapte furtunoasă'', prezentat în turneu în Israel de Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. Actriţa a primit Premiul de excelenţă la Gala Comediei Româneşti festCo 2011 (17 iunie), desfăşurată la Teatrul de Comedie.
Chiar şi după atâţia ani carieră artistică încununată de succes, actriţa mărturisea că avea mereu emoţii înainte de a urca pe scenă.
''Am emoţii, toţi artiştii au emoţii, e un fior, o undă care se transmite între artist şi spectator. Impalpabilă, dar există. Să intri în scenă şi să fii privit de 800 de ochi te impresionează. Plus că dacă ai ajuns la un anumit nivel nu poţi să dezamăgeşti. De fiecare dată e un examen. Comedia e o farmacie, şi dacă înainte de a pune virgula unde trebuie ţi-e mintea în altă parte, a căzut poanta, s-a dus. Nu mai aplaudă nimeni. Ce ciudat... Foarte interesant! E o profesie foarte sofisticată, interesantă, nu e simplă. (...) Îmi pare bine când lumea îşi dă seama de valoarea acestei profesii, satisfacţia noastră e că folosim oamenilor, e o meserie extraordinară'', spunea artista în interviul acordat AGERPRES în 2015.
La 14 decembrie 2011, Stela Popescu a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului pentru întreaga carieră.
Preşedinţia României i-a conferit artistei Stela Popescu, la 7 februarie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului". În 2002 a obţinut, alături de Alexandru Arşinel, premiul special pentru teatru de revistă al UNITER. Actriţa a primit Premiul de Excelenţă, oferit de Uniunea Criticilor Muzicali şi Forumul Muzical Român - revista Melos, în cadrul festivităţii de decernare a Premiilor criticii muzicale pe 2006.
Totodată, Stela Popescu a primit decoraţia Ordinul Nihil Sine Deo în septembrie 2013.
Marea artistă a murit la 23 noiembrie 2017, la vârsta de 81 de ani, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dan negru război refugiat rusi stela popescu ucraina
Elena Vîșcu, fosta parteneră...