Dan Negru, mesaj dur pentru cei care au sărbătorit Ziua Limbii Române: „Suntem niște ipocriți. Eu o stâlcesc de multe ori”
Data publicării:
Dan Negru a transmis un mesaj dur pe rețelele de socializare, pentru cei care au ales să sărbătorească Ziua Limbii Române.

Pe 31 august, toți românii au sărbătorit Ziua Limbii Române, prin diferite activități care s-au desfășurat în diferite locuri publice din toată țara. Totuși, în timp ce unii au cinstit-o, Dan Negru a transmis un mesaj dur pe rețelele de socializare, în acest sens. Celebrul prezentator de televiziune spune că limba maternă este foarte multe ori pronunțată greșit de extrem de multe persoane, ba chiar până și de el însuși, recunoaște vedeta. Așadar, în loc să sărbătorim acest eveniment, am putea face un lucru mult mai important, transmite Dan Negru.

„Suntem niște ipocriți toți ăștia care vorbim limba romană în public și o "felicitam" de ziua ei, azi! Eu o stâlcesc de multe ori, o vorbesc bolovănos, inexpresiv și sărăcăcios! Politicienii care o felicită azi o umilesc și ei pentru că n-o apără acolo unde e umilită, în Buceag, în Valea Timocului și în multe alte locuri.
Toți o batjocorim zilnic!
Așa cum unii încearcă să se lase de fumat, așa încerc eu să mă las de înjurături. Cuvintele sunt vii, străbat sufletul.
Încercați azi, de ziua limbii române, să înjurați mai puțin. Eu asta o să fac! Măcar atât!
"Folosirea urâtă a cuvintelor nu e doar o greşeală de limbă, ci şi un mod de a face rău sufletelor" credea Socrate demult.”, a scris Dan Negru, pe rețelele de socializare.

VEZI și: Dan Negru, „zgârcitul” care a devenit bogat. De ce râdeau colegii de televiziune de prezentator

Dan Negru, mesaj dur, după accidentul de la 2 Mai

Recent, România a fost lovită de mai multe tragedii, de la femeia însărcinată care a fost lăsată să moară în spital, până la tânărul de 19 ani care s-a urcat la volan drogat și a luat astfel viața altor doi tineri. Aceste evenimente tragice nu au fost trecute cu vederea de către prezentatorul care care a transmis un mesaj dur pe rețelele de socializare.

„N-am văzut pic de empatie, de afecțiune din partea șefilor din poliție sau a ălora din sistemul sanitar după tragediile din 2 Mai și Botoșani.
Empatia însemnă să vezi cu ochii altuia, să asculți cu urechea altuia sau să simți cu inima altuia.
Când copiii drogați ai celor influenți sunt lăsați liberi de poliție, și ucid, statul eșuează.
Când o tânăra e lăsată să moară într-un spital și sute de oameni ies in stradă cerând dreptate, statul eșuează.
Și nu sunt puține țările in care atunci când statul a eșuat, populația a început să-și facă dreptate singură. Asta e pericolul spre care ne îndreptăm!”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare. 

Citește și: Dan Negru dezvăluie secretul unei vieți lungi și sănătoase. A observat la japonezi: „Omul își sapă groapa cu dinții”

Caz similar și în străinătate

Dan Negru a asociat acest incident cu unul care s-a petrecut în urmă cu câțiva ani și în Lituania, când un bărbat și-a făcut singur dreptate, după ce statul și autoritățile nu i-au acordat atenție.

„Cazul lui Drasius Kedys e faimos în toată lumea! Drasius a fost un lituanian a cărei fetiță a fost distrusă de un "barosan" într-o țară coruptă. Tatăl și-a căutat dreptatea in tribunale, a trimis petiții în parlament, dar nimeni nu l-a luat in seamă. Drasius, fost luptător în armata lituaniană, și-a făcut singur dreptate si i-a executat pe toți cei implicați în drama fetei lui. "There is a Drassius in each daddy" ( "Există un Drassius în fiecare tată") a fost sloganul pe care l-a făcut cunoscut!”, a continuat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dan negru  prezentator  ziua limbii romane 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel