Dan Negru, mesaj tranșant în zi de sărbătoare: „Ioan Botezătorul nu ne-a fost model”
Data publicării:
Dan Negru a transmis un mesaj de Sfântul Ioan Botezătorul.

Dan Negru vine cu un mesaj important, în ziua în care este sărbătorit Soborul Sântului Ioan Botezătorul. Prezentatorul TV spune, cu părere de rău, că oamenii nu l-au luat ca exemplu pe Ioan Botezătorul.

 

„Atăt creștinii cât și musulmanii îl respectă pe Ioan Botezătorul, sărbătoritul de azi. 
Degeaba, noi toți nu l-am luat pe Ioan model, l-am luat pe Irod. Liderul politic de atunci, Irod, l-a decapitat pe Ioan Botezătorul din cauză ca s-a împotrivit decăderii și puterii politice corupte. Irod, înavuțit, corupt, depravat e modelul nostru. Ioan Botezătorul nu ne-a fost model. 
Ioan n-a vrut sa fie înstărit ,corporatist,simpatic. 
"Tot pomul care nu face roadă bună să se taie și să se arunce in foc" a spus despre noi, ceilalti . 
Câți de Irod cunoașteți? 
Și câți de Ioan Botezătorul?”, a  transmis Dan Negru pe rețelele de socializare.

VEZI ȘI: Dan Negru: Cei mai mulți mi-au spus că e un curaj, în ziua de azi, să mărturisesc public acest lucru

 

Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul se sărbătoreşte a doua zi după Bobotează, la 7 ianuarie.

Sfântul Ioan Botezătorul a fost fiul preotului Zaharia, care a fost omorât de trupele lui Irod între templu şi altar, când s-a făcut şi acea cumplită ucidere a celor 14.000 de prunci, şi al Elisabetei. A dus din tinereţe o viaţă ascetică (purta o haină confecţionată din păr de cămilă şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică), retrăgându-se în deşertul Bethabara.

Înainte de a se face cunoscut Mântuitorul Hristos, Sfântul Proroc Ioan a început să propovăduiască şi să boteze, vestind venirea lui Mesia, fapt pentru care este numit Înaintemergător.

Sfântul Evanghelist Marcu spune că: "Ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele" (Marcu 1, 5).

"Dar cu ce atrăgea Botezătorul poporul în pustie? (...) Cu ce atrăgea Ioan? Oare trimitea ordin de chemare sau invitaţie cuiva? Ce venea să vadă poporul la Ioan? Fraţilor, nimic nu e mai scump pe lume şi mai de laudă decât fapta bună. Ceea ce atrăgea miile de oameni şi mulţimile în pustie era lumina vieţii lui Ioan", spune părintele Cleopa Ilie. ("Predicile Părintelui Cleopa Ilie - Predici la Sărbătorile de peste an")

"Viaţa lui îngerească şi mai presus de trup adesea atrăgea pe toţi să-1 vadă şi să-i audă cuvintele. Au venit să-1 vadă şi Irod, şi tot Ierusalimul. Au venit cei graşi să vadă pe cel uscat de post; veneau cei îmbrăcaţi cu haine moi de fir şi de mătase să vadă pielea cea de capră a lui Ioan; veneau cei încinşi cu brâie de aur să vadă pe cel cu cingătoarea de curea; veneau cei deprinşi să doarmă pe paturi bătute cu nestemate şi dormeau pe prundurile Iordanului, zile şi nopţi, şi uitau că-s boieri, uitau că au paturi scumpe, uitau că-s boieri din cetate; veneau să vadă un om minunat, că o spaimă cuprinsese toată lumea, auzind de viaţa îngerească a lui Ioan Botezătorul. Virtutea lui Ioan, sfinţenia lui, glasul lui şi proorocia lui erau acelea care atrăgeau pe toţi. Şi Ioan nu le vorbea cu blândeţe. Ei veneau să-1 asculte, dar el nu-i cruţa şi niciodată n-a măgulit pe cineva. Auzi ce le spunea: 'Pui de vipere, cine v-a arătat că veţi scăpa de mânia ce va să fie? Faceţi deci roade vrednice de pocăinţă! Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avram. Acum securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc' (Matei 3, 7- 10). Îi mustra, îi făcea pui de năpârci şi fiii gheenei. Îi mustra şi le arăta răutăţile, dar poporul nu-1 ura, pentru că le spunea adevărul, pentru că le spunea ceea ce era preasfânt şi preacurat, pentru mântuirea lor. Iată deci ce atrăgea în pustie atâta popor: viaţa cea sfântă şi preacurată şi vrednică a lui Ioan. Aşa ştie Dumnezeu să slăvească pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul. Căci zice în psaltire: 'Cei ce Mă slăvesc, îi voi slăvi pe ei'". ("Predicile Părintelui Cleopa Ilie - Predici la Sărbătorile de peste an")

Le spunea iudeilor care veneau la el în pustiul Iordanului că trebuie să facă roade de pocăinţă şi dintre acestea de neapărată nevoie erau faptele de milostenie, adică iubirea pentru aproapele să fie rodnică.

Îl întrebau mulţimile care veneau la dânsul: "Ce să facem deci"? (Luca 3, 10). Şi Sfântul Proroc Ioan le zicea: "Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea" (Luca 3, 11).

La Sfântul Ioan Botezătorul a venit Însuşi Fiul lui Dumnezeu, ca să fie botezat cu acest botez al pocăinţei, iar Sfântul Ioan, văzându-L, a spus: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă" (Ioan 1, 29-31).

După ieşirea la propovăduire a lui Iisus Hristos, Sfântul Ioan s-a retras în Galileea, şi de acolo vorbea depre Mesia că este Hristos.

Din Galileea mustra fărădelegile regelui Iudeii, Irod Antipa, care trăia cu soţia fratelui său, Irodiada. Pentru faptul că aducea în faţa ochilor mulţimii faptele cele rele ale cârmuitorilor ei, Sfântul Ioan a fost încarcerat şi omorât, la cererea Irodiadei şi a fiicei acesteia, Salomeea.

Pentru prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica a fixat mai multe sărbători: zămislirea (23 septembrie), ca botezător (7 ianuarie), ziua naşterii (24 iunie) şi ziua morţii sale (29 august). (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Predicile Părintelui Cleopa Ilie - Predici la Sărbătorile de peste an", Ed. Christiana, 2001), notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dan negru  ioan botezatorul  irod  sfantul ioan 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel