Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
Finala Românii au talent a stârnit extrem de multe controverse, după ce Rareș, un băiețel în vârstă de 7 ani, a reușit să câștige simpatia majoritară a publicului și a plecat acasă cu premiul cel mare. Chiar dacă acesta a reușit să emoționeze o Românie întreagă prin talentul său de a recita versuri, inclusiv pe cei patru jurați, extrem de mulți oameni s-au arătat totuși a fi revoltați după acest rezultat. Foarte multe voci din mediul online consideră că Rareș nu merita să plece acasă cu titlul cel mare, iar concurenții care s-au clasat pe locul doi și trei aveau mult ai mult potențial de câștig. Aceste comentarii au ajuns și la urechile Danei Budeanu, care a sărit imediat în apărarea lui Rareș și le-a transmis un mesaj tranșant românilor.
„Ești o minune de copil! Punct! Au sărit pe ține pentru că așa sar ei pe tot ce-i Dumnezeiesc, copile! Nu se uită la copiii lor, care nu mai au copilărie, care nu știu ce-i aia bunătate, compasiune, bucurie!
Copii ca ei! Cum să nu știe un copil de șapte ani cine-i Dumnezeu?
Cum să nu știe un copil de șapte ani cine-i Dumnezeu? Și copiii mei știu de la trei ani și ne culcăm și ne trezim cu Dumnezeu în rugăciuni și-n suflet! Nimic fără Dumnezeu! Jos labele de pe Rareș!”, a scris Dana Budeanu pe Facebook.
Te-ar putea interesa și: Controversă după finala Românii au talent: „Ucrainenii Olya și Valera trebuiau să câștige! Dezamăgitor. O aiureală! Ce talent e ăsta?”
O reacție dură, după prestația lui Rareș în cadrul emisiunii de pe Pro TV, a avut-o și Huidu, care nu contrazice talentul tânărului, însă acesta consideră că băiatul este supus unui gest de „exploatare”, din partea celor care l-au împins pe micuț să-și găsească această pasiune.
„Povestea începe acum câteva săptămâni cu Rareș. Un băiețel din Botoșani a recitat la Virgil Ianțu în emisiune, niște versuri din Eminescu. Toată lumea a explodat spunând că ce nemaipomenit e puștiul. Și da, are putere de memorare și o mimică excelentă. Dar e un copil oameni buni. E un copil de nici 7 ani expus ani la o televiziune, în mii de articole etc. Rareș nu este un motiv de laudă. Este expresia neputinței noastre de a ne găsi adevărați lideri nepopuliști cu carismă și convingători. Nu un băiețel care și-a sacrificat copilăria învățând versuri patriotice reprezintă viitorul. Nici încercarea jalnică de a îl exploata. Viitorul îl reprezintă puterea tinerilor de a discerne, puterea liberului arbitru, puterea unui sistem de valori care să îi facă oameni buni și mai ales corecți.
Asta nu se învață pe dinafară peste noapte, memorând și recitând niște versuri pe care nici nu le înțelege un copil de 7 ani. M-am uitat atent la toate înregistrările. La 7 ani să citești 200 de cărți și să le memorezi? E un talent, dar exploatarea lui și moartea copilăriei sunt de condamnat. Și știți ce e grav? În toate articolele apărute după emisiune nu am găsit măcar unul să spună asta”, a scris Șerban Huidu.
Citește și: Rareș Prisacariu a câștigat „Românii au talent” 2023! Cu ce premiu a plecat acasă băiețelul de 7 ani
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: castigator dana budeanu Românii au talent
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...