Brândușa Socaciu, prima declarație, după ce a fost acuzată de Marina Almășan că nu ar face dreptate copiilor în privința moștenirii
Data actualizării:
Data publicării:
Brândușa Socaciu a venit cu declarații după ce a fost acuzată de Marina Almășan că nu ar proceda corect în procedura succesiunii.

Brândușa Socaciu, văduva regretatului Victor Socaciu, a fost nevoită să vândă casa lor din Cornu, conform reglementărilor succesiunii. Într-un interviu, ea a împărtășit povestea despărțirii de acest mic colț de Rai, locul în care au trăit cele mai romantice momente alături de solistul de muzică folk. În luna trecută, Brândușa Socaciu s-a concentrat pe organizarea Festivalului "Victor Socaciu" din Brașov, motiv pentru care a preferat să evite discuțiile despre vânzarea casei lor din Cornu.

O deranjează publicul care nu a luat în considerare evenimentul de la Brașov, în cinstea lui Victor Socaciu

Cu toate acestea, ea a exprimat tristețea că interesul public se concentrează mai mult asupra acestei probleme, în loc să se îndrepte către evenimentul cultural emoționant desfășurat în Brașov.

„Evit de două săptămâni această întrebare, nu pentru ca n-aș avea ce să răspund, dar am considerat că e mult mai importantă prima ediție a festivalului, care îi poartă numele soțului meu, decât bucătăria succesiunii.

Am încercat, fără succes, de altfel, să atrag atenția presei în această direcție. Despre eforturile celor care s-au implicat, despre prieteni adevărați, despre concurenți sau despre public aș fi putut vorbi pe larg.

Dar se pare că acest omagiu care i-a fost adus, la Brașov, lui Victor Socaciu de câteva sute de oameni nu prezintă suficient interes. Cu atât mai puțin cred deci că este de interes public situația casei de la Cornu sau lamentarile mele pe această temă”, a declarat ea, pentru Impact.ro.

Muzica, prima și ultima iubire a sa

Brândușa Socaciu a dedicat ultimii ani din viață carierei muzicale a lui Victor Socaciu, însă a investit și mult suflet în organizarea Festivalului Național Concurs de muzică folk ”Victor Socaciu”, care a avut loc în Brașov pe 27 și 28 iunie. Evenimentul a fost un prilej pentru artiști de marcă precum Ducu Bertzi, Laurențiu Cazan și Mircea Vintilă de a-i aduce un omagiu lui Victor Socaciu prin recitaluri excepționale.

 Brândușa Socaciu a declarat că nu știe dacă va mai continua să impresarieze alți artiști de muzică folk:

„Voi încerca să mențin vie muzica lui, prima sa iubire și ultima, în măsura în care va exista dragoste pentru muzica folk și oamenii își vor dori acest lucru.”, a zis vedeta, conform sursei precizate.

Suferă ca oricine altcineva

Atunci când a fost întrebată cât de dificil a fost pentru ea să se despartă de frumoasa căsuță din Cornu, locul în care ea și Victor și-au trăit povestea de dragoste, Brândușa a răspuns:

„Pentru mine, nu este mai greu să mă despart de o casă decât a fost să mă despart de Victor, de omul pe care l-am iubit. Fără persoana dragă și iubită, nu există o diferență între mine și orice altă persoană care trece prin astfel de experiențe.”, a mai adăugat aceasta, conform sursei anterioare.

Declarația Marinei Almășan

Vestea că vila de la Cornu a fost vândută a luat-o pe nepregătite pe Marina Almășan. Prezentatoarea a fost surprinsă de faptul că fostul ei soț a fost înmormântat acolo, în loc să fie înmormântat la cimitirul Bellu unde prietenii și cei dragi ar fi putut să îi aducă omagii și să plângă plecarea sa. Această decizie a văduvei a adus dezamăgire pentru Marina, deoarece acum, odată cu vânzarea proprietății, legătura cu acel loc a fost pierdută complet, iar temerea ei cea mai mare s-a concretizat.

„Nu știam! Păi…nu știu cum să comentez… Așa cum am spus imediat după moartea lui Victor, eram sigură că fostul meu soț va sfârși abandonat într-un cimitir de la marginea unei localități aflată departe de copiii săi. Locul său, așa cum am mai spus, era la Bellu, pe Aleea Artiștilor, acolo unde fanii săi și cei dragi ar fi putut veni constant, să-i aprindă o lumânare sau să-i aducă o floare. Despre casă…ce să spun? Era un final previzibil: era greu să trăiești printre amintirile unei mari iubiri, în care te-ai băgat, fără scrupule… Nu știu de “împărțirea moștenirii”, a fost un subiect în care deliberat nu m-am băgat. Însă judecând după tot istoricul întâmplărilor trecute, nu mă aștept să se procedeze corect fața de copii nici măcar acum, în al 13-lea ceas. Bine că Victor e “departe” și nu poate vedea ceea ce se întâmplă în urma lui”, a declarat Marina Almășan pentru Unica.ro.

Vezi și: Marina Almășan a răbufnit după ce văduva lui Victor Socaciu a vândut casa cumpărată în perioada căsniciei sale: „Nu știam! S-a băgat fără scrupule”

Vezi și: Cum a aflat Marina Almășan că Victor Socaciu a înșelat-o: „Stăteam acasă și fremătam pentru sănătatea lui”

Vezi și: Marina Almășan a împlinit 57 de ani. Petrecere de pomină în cinstea prezentatoarei TV: „O avalanșă de felicitări”

Vezi și: Marina Almășan, ritual de frumusețe, la 56 de ani: „Asta e tot”. Sfatul prețios primit de la designerul Zina Dumitrescu / EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: brandusa socaciu  concert  eveniment  marina almasan  victor socaciu 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel