Dana Roba se luptă pentru custodia copiilor: „Este un semn de întrebare”. Femeia se teme în continuare pentru viața ei
Data publicării:
Dana Roba își dorește să plece cât mai repede din România, fiind extrem de speriată de viitoarele acțiuni pe care l-ar putea face soțul ei.

Dana Roba a trecut printr-un adevărat calvar, în urmă cu câteva luni, când viața sa s-a mai agățat doar de un fir de ață. Celebra make up artistă a fost atacată în timpul nopții cu un ciocan de propriul soț, iar medicii au spus că aceasta a reușit să mai trăiască datorită unui miracol. Bărbatul se află acum în spatele gratiilor, acolo unde-și așteaptă condamnarea definitivă. În același timp însă, are loc și procesul de divorț și cel al custodiei pentru cele două fetițe, pe care Dana Roba se îngrijorează că le-ar putea pierde.

„El este arestat de atunci, abia de acum începe procesul de divorț unde va fi partajul și custodia copiilor, mă lupt foarte tare pentru custodia copiilor. Da, este un semn de întrebare, pentru că asta e România. El a fost un tată bun la copii cât a fost. Acum eu îmi doresc foarte mult să o am, nu-mi doresc apartament, nimic, îmi doresc doar custodia totală, pentru că în următorii 5 ani îmi doresc să plec din țara asta, să-mi cumpăr o casă oriunde, pentru că eu mă gândesc la viața mea. El o să-și ispășească anii de pușcărie, după care o să vrea din nou să mă omoare, eu asta cred.”, a declarat Dana Roba, în cadrul emisiunii Follow us!, de pe Kanal D.

Citește și: Vă mai amintiți de Rareș Prisacariu, câștigătorul sezonului 13 „Românii au Talent”? S-a mutat în București și a început o nouă viață aici

Singurul regret pe care-l are legat de fostul soț

În toată această situație, Dana Roba consideră că are partea sa de vină, adică aceea că nu l-a trimis la timp pe bărbat la muncă, pentru a-și câștiga proprii bani și pentru a nu trăi doar pe munca sa. 

„Plus că eu bag banii în casă, el ce lucrează? I-am zis să se angajeze să-mi dea pensie alimentară și mi-a zis că el să muncească o lună de zile pentru 3000 de lei, bani pe care eu îi fac în două zile? Așa mi-a zis. Asta nu e treaba mea, dacă tu nu știi să mă apreciezi.. Greșeala mea a fost că nu l-am trimis la lucru, e o lecție, n-am știut.”, a continuat aceasta.

Te-ar putea interesa și: Irina Columbeanu refuză să revină în România, pentru a-și revedea tatăl. În ce relații sunt cei doi în prezent

Condamnarea pe care o vrea pentru bărbat

În final, aceasta spune că luptă pentru a-și face dreptate și pentru a obține pentru fostul ei soț o condamnare pentru tentativă de omor cu premeditare, nu pentru tentativă simplă de omor, așa cum au stabilit autoritățile în primă fază.

„Eu nu l-am înșelat niciodată, nu m-a bănuit, pentru că eu eram toată ziua la muncă. Eu sunt toată ziua în șlapi de asistentă, o bluză lejeră și pantaloni de trening, eu eram aici 13 ore pe zi, când să-l înșel? Plus că religia mea nu mă lasă să fac asta. Pe Beni eu cred că Dumnezeu l-a trimis la spital. 

Nu mai vreau nicio relație cu ei, nici cu socrii, vreau ca judecătorii să-l judece corect, el e încadrat acum la tentativă de omor simplă, dar nu e simplă, eu dormeam.”, mai spune Dana Roba.

Citește și: Cum a ajutat-o meditația pe Ilinca Vandici: „Acest obicei este foarte important. Cinci minute în fiecare dimineață”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel