„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Dana Rogoz este una dintre cele mai apreciate actrițe din România, care a început să cocheteze cu acest domeniu de la o vârstă destul de fragedă. Chiar dacă la inițial, nu a văzut asta drept o carieră și nu și-ar fi putut imagina niciodată că va ajunge până în punctul în care se află astăzi, pe parcurs, vedeta și-a dat seama este extrem de pasionată de actorie.
„Mi-e greu să judec lucrurile astea pentru că eu am avut un traseu atipic. Am pornit din copilărie, fără să mă gândesc că va fi o profesie. În familia mea nu aveam modele de acest tip, în sensul că nimeni nu avea legătură cu domeniul ăsta. Era tratat ca o joacă și eu l-am tratat la fel mult timp. Slavă domnului, că așa era cel mai sănătos, pentru că eram totuși un copil. Treptat am fost încurajată și mi-am dat seama că asta știam să fac cel mai bine sau că asta mă simțeam cel mai bine făcând.”, a povestit Dana Rogoz potrivit unica.
Chiar dacă foarte multe persoane din jurul ei considerau atunci faptul că Dana Rogoz își sacrifică copilăria pentru actorie, în loc să profite de clipele unice pe care i le oferă acea vârstă, actrița nu s-a gândit niciodată la acele lucruri ca la un sacrificiu. Mai mult, ea recunoaște faptul că perioada aceea nu a făcut decât să o responsabilizeze și mai mult.
„Din exterior, mulți spuneau despre traseul meu că n-am avut copilărie. Eu n-am simțit asta niciodată, ci că am avut cea mai frumoasă copilărie. În loc să mă joc în fața blocului, eu făceam asta pe platourile Buftea, tot o gașcă de copii eram. Eram responsabilă, dar mie asta mi se potrivea ca structură. Faptul că eu știam că am multe replici de învățat în camera de hotel, în turneu 3 luni fără părinți, faptul că știam că aveam un program de respectat, că urma să mă trezesc la ora 5 și că trebuie să adorm devreme, repet, pe mine lucrurile astea mă responsabilizau și mi se potriveau. N-am simțit că e un compromis, că e un efort. Mă împlinea, îmi dădea o direcție.”, a continuat actrița.
Dana Rogoz și-a adus aminte și de perioada pandemiei, când actorii erau puși la zid de internauți și ”trimiși” la muncă. Actrița spune că oamenii uită întotdeauna cine ești cu adevărat, motiv pentru care ai impresia mereu că o iei de la început.
„Mai târziu, în viață, te lovești de multe ori de senzația că ești inutil, ăsta este adevărul. De multe ori te întrebi pe cine ajută ce faci tu. De fapt, contează pentru cineva? Mai ales în pandemie, multă lume din mediul ăsta, prietenii mei, și-au pus întrebarea asta. Citeam comentarii pe net cu: „Hei, pune mâna pe sapă dacă nu profesezi în perioada asta”. Genul ăla foarte tranșant. Eu am evadat în alte lucruri în acea perioadă, recunosc. Partea de blogging funcționează aproape paralel, aveam această salvare, să spunem, inclusiv financiar, necesară, dar altfel te întrebi de multe ori asta, dacă se vede ce faci. Ai impresia că o iei mereu de la 0. Ți se deschide o ușă de casting și trăiești cu senzația că nimeni nu știe ce ai făcut până atunci. Apoi ești iar pe val și lucrurile se leagă și apoi sună iar telefonul, fluctuațiile astea.”, a mai spus ea.
„Trebuie să ai noroc să-ți găsești o familie care să te înțeleagă, care să-ți fie alături, la care să te întorci și care să-ți fie mereu stâlp, să fie o bază foarte solidă pentru că, altfel, profesia e haos de multe ori. Emoțional trebuie să știi pe cine te bazezi.”, a mai spus vedeta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: actriță cariera Dana Rogoz familie
Consumul de apă, un gest atât...