Dana Rogoz, cei mai fericiți 19 ani alături de Radu Dragomir: „Mai mult de jumătate din viața mea am petrecut-o alături de el. Sunt dovada că n-au trecut degeaba”
Data actualizării:
Data publicării:
Dana Rogoz și soțul ei aniversează 19 ani de relație. Ce spune artista despre diferența de vârstă de 19 ani dintre ei.

Este una dintre cele mai cunoscute și plăcute vedete din România- Dana Rogoz. Artista, împreună cu soțul ei, celebrul regizor Radu Dragomir, aniversează 19 ani de relație.

De asemenea, cei doi s-au căsătorit acum 11 ani și au împreună doi copii, pe Vlad în vârstă de nouă ani și pe Lia Elena, în vârstă de trei ani. Cuplul este mai fericit ca niciodată și au parte de o căsnicie nemaipomenită, chiar dacă, acum mulți ani relația lor a fost aspru criticată pentru diferența de vârstă dintre cei doi. Au trecut aproape două decenii de atunci.

Mai mult decât jumătate din viață cu el

Dana Rogoz și Radu Dragomir și-au întâlnit privirile pe platourile de filmare, mai ales că amândoi lucrează în același domeniu. Începutul a fost la fel de frumos ca și prezentul, iar iubirea dintre cei doi nu s-a pus la îndoială nici măcar o clipă de vreunul dintre aceștia. Dana dezvăluie că se simte norocoasă și că și-a întâlnit jumătatea.

” 143/365 Am ajuns la aniversarea a 19 ani de relație! Deja pot spune ca mai mult de jumătate din viața mea am petrecut-o alături de el.

Ce noroc că ne-am întâlnit. Și cât de multe am realizat împreună în acești 19 ani, iubind. La mulți ani, nouă!”, a scris Dana Rogoz pe Facebook.

Te poate interesa și: Dana Rogoz, devastată de moartea tatălui său. Actrița nu poate trece peste această pierdere: „A murit în sâmbăta aia, acum fix 9 ani”

Poate vrei să citești și: Dana Rogoz declarație emoționantă: „Ne leagă așa de multe!”. Cine este bărbatul despre care a declarat asta

Diferența de vârstă de 19 ani nu a contat pentru cei doi

Dana Rogoz este mult mai tânără decât soțul său, mai exact cu 19 ani, dar acest lucru nu a reprezentat o piedică în drumul către inimile lor. Niciodată nu s-a pus problema între cei doi de așa ceva. Cei doi îndrăgostiți sunt mai uniți ca niciodată și fac haz de comentariile mai răutăcioase de prin media.

„Au trecut anii, dar cei doi copii, rodul iubirii, sunt dovada că n-au trecut degeaba. Când noi am început relația, el avea 37 de ani, eu 19 ani aproape. Pe vreme respectivă, la 37 de ani, oamenii comentau de el pe Facebook: ‘Moșul, moșul’. El râde și acum. Eu le spun tuturor prietenilor mei, ‘Vedeți că foarte curând ajung la vârsta la care el era considerat moșul'. Ne permitem să facem aceste glume pentru că suntem foarte relaxați. N-au contat, real, niciodată vârstele pentru noi. N-a făcut calculele astea și cumva a ieșit ca o surpriză, așa, că oamenii erau interesați de diferența asta pe care noi nu o simțeam sau care aducea foarte multe avantaje”, a povestit Dana Rogoz în urmă cu ceva timp, în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, conform Wowbiz.

Secretul unei relații de succes

Dana Rogoz nu neagă faptul că apariția copiilor nu le-a modificat relația, dar aceștia provin din iubire și au fost doriți de ambii părinți. Artista considerp că nu există rețete către o relație perfectă, dar poate să dezvăluie ce a funcționat în cazul său.

„Nu dau sfaturi, neapărat, nu cred că sunt rețete. Pur și simplu, cred că ține mult și de șansă, să găsești omul alături de care te simți liber să fii tu, așa cum ești. Cred că ăsta e singurul lucru pe care noi l-am făcut, am început relația aceasta fiind foarte sinceri cu noi în relație, sinceri unul față de celălalt,  fără să pretindem că suntem altfel, că suntem mai buni, că suntem mai deștepți, că suntem mai bogați. Am fost noi și ne-am simțit liberi să fim noi, unul în fața celuilalt. Cred că tocmai de aceea s-a și susținut așa. A fost o bază adevărată, solidă, de la bun început, și, după aceea, a fost firesc să evoluăm împreună și să creștem împreună, și relația, dar și noi, ca oameni. Copiii ni i-am dorit și au venit din iubire. Sigur că s-a modificat mult relația, a trecut prin toate etapele, dar cu o armonie, chiar cred că asta e ceva ce nu se poate preda, nu există vreo regulă”, a spus Dana Rogoz, in emisiunea Exclusiv Vip, de la PRima TV.

Un subiect conex ar fi: Gina Chirilă și Dana Rogoz, apariție impresionantă pe covorul roșu. Vedetele au atras toate privirile: „E un vis ce trăiesc”

Vezi și: Dana Rogoz, secretul unei relații fericite, după 10 ani de căsnicie: „Ăsta e singurul lucru pe care noi l-am făcut”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: 19  aniversare  casatorie  Dana Rogoz  radu dragomir  relatie 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel