Dana Rogoz, secretul unei relații fericite, după 10 ani de căsnicie: „Ăsta e singurul lucru pe care noi l-am făcut”
Data actualizării:
Data publicării:
Dana Rogoz și Radu Dragomir au aniversat 10 ani de căsnicie. Cei doi se iubesc de 18 ani. 

Dana Rogoz a fost invitată în emisiunea „Exclusiv Vip”, de la Prima TV, acolo unde a vorbit despre aniversarea celor 10 ani de căsnicie, dar și despre cum s-a transformat relația lor în toți acești ani. 


„18 ani de relație și 10 de căsătorie, am împlinit de curând, pe 14 iulie. N-am avut o petrecere pe cuburi, n-am avut, de fapt, o petrecere, neapărat, am sărbătorit chiar pe platou, lângă camera de filmat. Cumva, așa ne-am și întâlnit și mi se pare frumos că, după atâția încă ne susținem unul pe celălalt în proiecte de acest tip. Eu am filmat un scurt metraj, am scris un scenariu și, de data aceasta l-am filmat în calitate de regizor. A fost o încercare, și Radu a fost acolo, lângă mine, să mă susțină. Mi s-a părut frumos că ne-a prins așa aniversarea. A fost tare drăguț că, deși nu aveam absolut nicio idee, nici nu-mi trecea prin cap asta, echipa ne-a făcut o surpriză. Și au făcut acolo un  tort, deși eram undeva în afara Bucureștiului, au improvizat un tort, cu o inimă, și ne-au surprins pe amândoi la pauza de masă”, a dezvăluit Dana Rogoz, în cadrul emisiunii Exclusiv Vip, de la Prima TV. 

Dana Rogoz și soțul ei sărbătoresc zece ani de la nuntă: ”Îmi doresc să..”. Cum arătau cei doi când și-au spus ”DA”

 

Cadou inedit de la nașa de cununie

Actrița a dezvăluit că nașa lor le-a făcut un cadou inedit, pentru a marca nunta de Aluminiu, sau de tinichea, așa cum se mai spune în popor.

 

„Nunta de tinichea sau de aluminiu. Tinichea pare asa, cumva, dar, de fapt, pe vremuri, tinicheaua era foarte prețioasă și ea, deci e, practic, tot de bine. Știu că este nunta de aluminiu pentru că nașa noastră de cununie ne-a făcut un cadou format din 10 ghivece de aluminiu, în interiorul cărora a pus câte o plantă în formă de inimă, și pe fiecare scria câte o literă și formau împreună cuvântul Dragomirii, pentru că nașa mea, întotdeauna a fost foarte atentă la astfel de ocazii speciale. În fiecare an, și când a fost nunta de hârtie, în primul an, ne-a dat o căsuță din hârtie, și tot așa, an de an, câte un obiect format din  elementul sărbătorit, iar de data asta și-a dat seama că Dragomirii e format chiar din 10 litere, iar pe ghiveciul pe care era scris cifra 10, a plantat sporul casei, care era inflorit cu două flori albe, reprezentându-i pe Vlad și pe Lia”, a mai dezvăluit actrița. 

Dana Rogoz a intrat în vizorul Iuliei Albu: ”Nu neapărat cea mai bună alegere”

 

 

Secretul unei relații longevive

„Nu dau sfaturi, neapărat, nu cred că sunt rețete. Pur și simplu, cred că ține mult și de șansă, să găsești omul alături de care te simți liber să fii tu, așa cum ești. Cred că ăsta e singurul lucru pe care noi l-am făcut, am început relația aceasta fiind foarte sinceri cu noi în relație, sinceri unul față de celălalt,  fără să pretindem că suntem altfel, că suntem mai buni, că suntem mai deștepți, că suntem mai bogați. Am fost noi și ne-am simțit liberi să fim noi, unul în fața celuilalt. Cred că tocmai de aceea s-a și susținut așa. A fost o bază adevărată, solidă, de la bun început, și, după aceea, a fost firesc să evoluăm împreună și să creștem împreună, și relația, dar și noi, ca oameni. Copiii ni i-am dorit și au venit din iubire. Sigur că s-a modificat mult relația, a trecut prin toate etapele, dar cu o armonie, chiar cred că asta e ceva ce nu se poate preda, nu există vreo regulă”, a mai spus ea. 

Dana Rogoz, amintiri dureroase la 8 ani de la moartea tatălui ei: Am început să plâng necontrolat

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Dana Rogoz (@danarogoz)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   Dana Rogoz  radu dragomir 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel