Dani Oțil, dezvăluiri emoționate din copilărie. Ce greutăți a înfruntat: „Mă doare sufletul, eu am fost sărac”
Data actualizării:
Data publicării:
Dani Oțil a vorbit despre câteva momente din copilărie, atunci când nu avea nici măcar încălțări ca să meargă la școală. Ce eveniment important a ratat din cauza situației materiale.

Dani Oțil este unul dintre cei mai apreciați prezentatori din România. Mai mult de atât, el a povestit cum a reușit să iasă din situația financiară pe care o avea în copilărie.

Dani Oțil s-a căsătorit, recent, cu Gabriela Prisăcariu, iar cuplul este foarte plăcut de urmăritorii lor. Prezentatorul a avut parte de numeroase experiențe de viață, iar împreună cu partenera lui are un băiețel de numai doi ani, pe Tiago, arătând de multe ori cât de fericit este pe plan personal.

După cum a spus chiar el, și-a ales „o parteneră mai antisocială, exact ca el”, iar acest aspect nu poate decât să îl încânte, mai ales că „nu frecventează barurile” și nici nu stă noaptea până târziu.

Vezi și: Mama Gabrielei Prisăcariu nu a fost de acord cu relația dintre ea și Dani Oțil. Abia acum s-a aflat: „Când i-am zis că mă văd cu el...”

Vedeta a prezentat un episod din viața sa, mai exact în timpul școlii generale și a liceului, atunci când trăia într-o sărăcie lucie. Toate hainele pe care le primea erau cele ale fratelui său mai mare:

„Am fost într-o clasă foarte bună. Aici nu știu cum au făcut ai mei. Am fost în clasă cu copii de „mega-doctori”. Mai târziu, eu tot timpul am fost înconjurat de oameni mai bogați, și mă refer strict la bani. Când eu nu mă duc la reuniunea de terminare a clasei a 10-a pentru că nu am adidași...toți erau „beliți” în vârf, mi se vedea degetul. Îmi aduc aminte că am stat la gratiile școlii, unde învățasem să mă dau pe role, niște role roz, că atât am primit de la un unchi care aducea haine la „ajutoare”. M-am dus special să mă dau cu rolele roz, să îi văd pe colegii mei care dansau și se distrau, și care mâncau sandvișurile alea cu brânză rasă.”, a spus Dani, în cadrul podcastului iTHINK cu Iusti Fudulu.

Vezi și: Neînțelegere între Dani Oțil și mama lui, înainte de nuntă. Cu ce nu a fost de acord Doina Oțil: „Eu chiar m-am certat cu el”

Cu atât mai mult, vedeta are mustrări de conștință când vine vorba despre cheltuieli exorbitante. El subliniază faptul că „ a fost sărac”, și dă de înțeles că nu poate accepta „riispa”:

„Nu m-am dus la reuniune pentru că nu aveam încălțări, îmi era rușine. Mama îmi spunea că nu contează, că sunt copil. Eu în general, luam hainele fratelui meu, care e mai mare cu patru ani. Ce îi rămânea lui mic, rămânea pe mine. Mă simțeam inferior, chiar și acum. Vara asta am fost într-un cerc, la o masă, unde s-au comandat niște lucruri care... aveam bani să le plătesc, dar mă gândeam, de ce să nu dau banii ăia pentru un echipament sportiv pentru fiul meu sau să îi donez. Mă doare sufletul, eu am fost sărac. Societatea ar spune că sunt doar zgârcit. Adesea m-am simțit inferior. Și nu doar financiar. În emisiune mai primesc oameni deștepți și mă întreb „Unde am greșit?”. Și sentimentul de inferioritate e bun, dar până la un punct, atunci când e ca un „steroid” ca să progresezi.

Vezi și: Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, nuntă neconformistă. Ritualul care a lipsit de la petrecere: „Cred că această tradiție va dispărea”

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: Dani Oțil  dani otil ithink  dani otil iusti fudulu  dani otil podcast  iusti fudulu podcast 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel