Daniel Buzdugan: „Copilului nu trebuie să-i fie frică să vorbească”. Problema pe care o vede la majoritatea adulților / video
Data publicării:
Daniel Buzdugan ne-a vorbit despre relația pe care o are cu copiii săi.

Daniel Buzdugan ne-a dezvăluit care este principala regulă pe care o respectă atât în relația cu soția sa, cât și cu cei doi copii, cărora încearcă să le ofere cea mai frumoasă educație. Este o lecție simplă, dar foarte importantă, pe care a dobândit-o la rândul său de la cei mai în vârstă. 

„Cred că e foarte greu să cunoști un om chiar și în situația în care stai cu el în casă, pentru că oamenii se pot transforma. Presiunile din viață, vremurile pe care le trăim ne pot schimba și e foarte importantă comunicarea și în lipsa de comunicare se pot produce niște rupturi iremediabile între doi oameni care stau în casă. E foarte important să povestim, să spunem ce avem pe suflet.”, a declarat Daniel Buzdugan în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la Spectacola.

Pe aceeași temă: „Mi-a fost rușine”. Motivul pentru care Daniel Buzdugan nu a făcut teatru: „Poate că am greșit” / video

Youtube video image

Era luat constant la rost de bunica sa

Astfel, dacă acum știe cât este de importantă comunicarea, pe vremuri acesta nu înțelegea de ce bunica îl întreba mereu ce frământări are, atunci când îl vedea ceva mai distant sau cu gândurile în altă parte. Astfel, aceasta ar trebui să fie o lecție pe care toți copiii să o învețe încă din școli, consideră Daniel Buzdugan.

„Îmi amintesc de bunica care în ultima parte a vieții când mă întâlneam cu ea și îmi spunea „Măi, Daniel, tu ai ceva pe suflet”. Eu eram obosit, veneam de pe drumuri și mă mai gândeam și la alte lucruri, iar ea mă lua la rost. Relația cu cei mai în vârstă decât noi, deși la fel de tineri sunt și ei, deci comunicarea este foarte importantă. Cred că la școală ar trebui să se învețe comunicare, să vorbim cu celălalt copil, coleg, care ne-a supărat și să îi învățăm pe copii că poate un coleg agresiv nu are ceva cu el neapărat, dar nu primește atenție acasă, dragoste și așa se manifestă el.”, a continuat acesta.

VEZI și: De ce și-a retras Daniel Buzdugan copiii de la școala privată: „Decât să dai bani de două ori...” / video

„Îi învăț pe copii să spună ce au pe suflet”

Mai mult, în relația cu copiii săi, Daniel Buzdugan spune că își recunoaște constant vina și nu pune niciodată preț pe ego-ul personal, așa cum se întâmplă în alte familii.

„Îi învăț pe copii să spună ce au pe suflet, ei învață din atitudinea părinților. În momentul în care am greșit, nu mi-e rușine să recunosc, sunt părinți care spun „Tu nu-mi spui mie ce am greșit”, deja l-ai inhibat. Copilului nu trebuie să-i fie frică să vorbească, pentru că mami și tati și ei sunt oameni și greșesc.”, ne mai spune el.

Citește și: Motivul pentru care Daniel Buzdugan se reîntoarce în Grecia de 14 ani: „Se știe că luna august vina familia aia faină din România” / video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel