Andreea Antonescu rupe tăcerea despre decizia Andreei Bălan de a nu o invita la concertul de la Sala Palatului: „Am împărțit scena și viață pentru o perioadă lungă”
Daniel Buzdugan a făcut o postare pe rețelele de socializare, unde a ținut să le aducă aminte oamenilor despre importanța pe care o joacă credința și, implicit, Dumnezeu în viața noastră. Realizatorul emisiunii matinale de la Radio Zu consideră faptul că în aceste vremuri grele, lovite de pandemie și de război, doar rugăciunea ne mai poate ține pe pământ. Mai mult, Daniel Buzdugan lansează și un avertisment cu privire la faptul că lucrurile nu se vor îmbunătăți, de acum încolo, ci, din contră, trebuie să ne așteptăm la lucruri și mai grele.
„Am dat o fugă în pustietate… Doar Dumnezeu mai trece pe aici și rugătorii care se nevoiesc zi de zi. Rugăciunea fierbinte, asta mai ține lumea, dragilor! Vin vremuri GRELE. Nu mai amânați cele de rânduială pentru SUFLET: rugăciune, spovedanie, împărtășanie, iertare!”, a scris Daniel Buzdugan pe Facebook.
Nu este pentru prima dată când Daniel Buzdugan vorbește despre credință și despre importanța sa. Recent, acesta a fost într-o călătorie pe Muntele Athos, unde a primit mai multe lecții importante. Dacă înainte, era obișnuit cu un ritm de viață alert, bazat pe mâncăruri nesănătoase, acolo a învățat faptul că secretul stă în lucrurile mici, iar sensul vieții este altul, de fapt.
„Mulți doctori spun că e de la cap, că e de la depresie. În momentul în care ești bine cu stomacul, imunitatea și starea ta de spirit sunt mai bune. Când ai o viață agitată, când mănânci la 12 noaptea, la șase dimineața, ești ca un puzzle greșit. Am ajuns pe Muntele Athos și exact sentimentul ăsta de pace l-am avut. Eram foarte obosit, eram și cu băiețelul, cu Luca, pe atunci avea cinci, șase ani. După o perioadă în care mâncam continuu zahăr, am ajuns acolo unde mâncam o bucată de pâine și cu ulei de măsline. Asta era masa', a explicat Buzdugan, potrivit viva.
Chiar dacă întotdeauna a fost o persoană credincioasă, Daniel Buzdugan a recunoscut faptul că a avut un moment în care nu-și mai regăsea liniștea și doar prin această modalitate a reușit să revină la normal.
"Vocea din mine îmi zice că parcă eram un om care merge la Biserică, un om credincios. Ia, să mă duc să mă rog. Pentru că nu puteam să dorm noaptea, trebuia să-mi recuperez ceva. M-am dus și m-am închinat, am început Psaltirea și dacă ești atent, vezi cum focusul se mută pe altceva. Am citit atât: ‘căutați pacea mai mult decât dreptatea. Păi, dreptatea pot să o câștig în cinci ani, la tribunal, îmi recuperez ce am de recuperat, dar ce înseamnă? Că cu omul respectiv nu o să mai discut, că o să am nopți nedormite, că o să am bani pierduți. Mi-am dat seama că pacea e mult mai importantă. După perioada asta, eu și persoana respectivă am devenit cei mai buni prieteni. Mi-am recuperat ce aveam de recuperat", a mărturisit el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: credinta Daniel Buzdugan muntele athos rugaciune
Anca Dimancea vine cu...