Daniel Onoriu a anunțat din nou că divorțează: ”O să-mi fac o iubită care să mă merite” Ce se întâmplă cu fostul pilot de curse
Data publicării:
Daniel Onoriu a anunțat din nou că divorțează de soția sa, Isabela. 

Daniel Onoriu a uimit pe toată lumea în decursul nopții de 19 august, când a făcut o postare pe rețelele de socializare prin care anunța faptul că divorțează de soția sa. Principalele motive invocate de acesta ar fi fost faptul că Isabela nu îl susține în carieră și, până acum, nu i-a oferit un copil. Ultefrior, pilotul de curse a făcut noi declarații cu privire la acest subiect controversat. Acesta și-ai descris soția ca fiind cea mai frumoasă femeie din lume, iar dragostea dintre cei doi este extrem de puternică. Daniel Onoriu a declarat că toată situația ar fi fost creată pentru reclamă.

„Pe nevasta mea o iubesc din toată inima. E cea mai curată femeie de pe planetă. (...) E frumoasă de mor. M-am îndrăgostit de ea din prima secundă, din poze. A doua zi m-am văzut cu ea și am cerut-o de nevastă. După două săptămâni am devenit soț și soție. (...) Izabela, te iubesc din toată inima mea, așa cum te-am iubit din prima clipă când ne-am cunoscut. n-o să divorțez niciodată în viața mea de tine, dar am făcut toată șmecheria asta ca să vadă sponsorii la televizor. În direct vă spun acum că totul a fost ceva de geniu. Mă văd oamenii la televizor, mă caută ziariștii, mă caută televiziunile și se văd sponsorii mei. De asta îmi dau bani, pentru reclamă.”, spuneaDaniel Onoriu, la Antena Stars, potrivit spynews.

Daniel Onoriu a anunțat din nou că divorțează

Acum, Daniel Onoriu șochează din nou. Fostul pilot de curse a scris un mesaj pe rețelele de socializare în care a mărturisit că, într-adevăr, relația lui cu Isabela nu mai merge și vor divorța în curând. Totodată, acesta susține că soția sa l-a părăsit și că nu-l mai iubește. 

”Am fost părăsit. Tot ce am făcut cu ceva timp în urmă a fost o idee venită pe moment ca să scap de acuze. A fost real motivul divorțului, dar am încercat să-l ascund, creând o scăpare. Soția mea actală nu mă iubește, nu apreciază gesturi și cel mai dureros e că nu vrea să îmi facă un copil măcar”, a scris Daniel Onoriu.

Daniel Onoriu a declarat că vrea pe cineva lângă el care să-l merite și să-l iubească cu adevărat. Mai mult decât atât, bărbatul a ținut să îi ureze toate cele bune, Isabelei. 

”Urmează divorțul. Nu știu dacă mă voi căsători vreodată, dar, cu siguranță, o să-mi fac o iubită care să mă merite și care să mă iubească. Nu dau multe detalii, dar o să am grijă de ea, oferindu-i tot ce își dorește când o să am și îi doresc tot binele din lume și să fie fericită”, a mai scris Daniel Onoriu.

Citește și: Daniel Onoriu, presimțire tulburătoare despre moartea sa: „A început Dumnezeu să lucreze cumplit de tare cu mine”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   divort  dniel onoriu  sotie 


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Victoria Petrenciuc a cucerit inimile juraților cu vocea sa inconfundabilă

Victoria Petrenciuc a făcut furori la Românii au Talent. Andra: Unde ne-ai dus?

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori

Daniel Pavel/ captură video Voyo

Premieră absolută la Survivor All Stars! Concurenții au rămas șocați: „Nu am mai avut așa ceva”

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscop 29 aprilie - 5 mai aprilie 2024, cu Mariana Cojocaru. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscop pentru luna mai, cu gemenele Oana și Adina Timofte. Zodia care dă lovitura pe plan financiar

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 5 zodii de femei seducătoare, care cuceresc orice bărbat. Mihai Voropchievici: „Nimeni nu poate rezista în fața lor”

Marina Almășan, foto Facebook

Marina Almășan luptă împotriva conducerii TVR 2. Realizatoarea TV a depus plângere penală pentru hărțuire și abuz în serviciu: „Continui să fiu hărțuită”




pixel