Daniel Onoriu și-a cerut scuze pentru gestul lui de la evenimentul organizat de Câmpulung Muscel: „Sunt extrem de stresat. Sunt un om bolnav”
Data publicării:
Daniel Onoriu a făcut noi declarații legate de scandalul de la Câmpulung Muscel. Fostul pilot de curse regretă gestul său.

Daniel Onoriu a intrat în vizorul fanilor, după ce a avut o reacție neașteptată pe rețelele de socializare. Acesta a fost prezent zilele trecute la un eveniment de tuning, care a avut loc la Câmpulung Muscel. După ce s-a terminat competiția, campionul a fost răsplătit doar cu o diplomă de participare, lucru care l-a scos din minți pe bărbat. Acesta a fost deranjat de faptul că un om ca el, care poartă un titlu atât de mare, a fost răsplătit de organizator printr-un gest atât de mărunt. Daniel Onoriu nu a stat nicio clipă pe gânduri și și-a făcut publice toate frustrările, pe pagina personală de Facebook. Gestul nu a fost trecut cu vederea de fani, care i-au adresat pilotului diverse cuvinte urâte.

„Am venit la Câmpulung Muscel, în fața primăriei, am făcut o grămadă de postări pe Facebook să vină oameni, au venit o grămadă de oameni datorită mie.

Sunt Daniel Onoriu, campionul României, unicul în România, campionul României de viteză în coastă, motociclism și carting. Nimeni n-a mai făcut asta!

Am mașina asta care e mașina supremă. Nu că aș fi avut eu nevoie de un premiu de la sărăciile astea de pe aici, a venit un copilaș și mi-a dat diplomă de participare”, a spus Daniel Onoriu pe Facebook, potrivit wowbiz.ro

Daniel Onoriu regretă gestul său: „Acum sunt bolnav. Am greșit. M-au judecat oamenii”

Ulterior, Daniel Onoriu a mărturisit că regretă gestul pe care l-a făcut, însă totul se datorează din cauza stresului și a problemelor de sănătate cu care s-a confruntat.

„Sunt extrem de stresat. Muncesc toată ziua, mă trezesc de la 4 dimineața, mă ia somnul la 1 și muncesc 20 și ceva de ore pe zi. Am considerat că nu merit doar o diplomă, așa cum le-au acordat tuturor. Aș fi meritat și eu un simplu mulțumesc. L-am jignit, mi-am cerut scuze public.

Chiar îmi pare rău. Ceea ce am făcut, nu se face. Și datorită stresului…Acum sunt bolnav. Am greșit. M-au judecat oamenii. Eu dau vina doar pe mine, că am greșit, și mi-am cerut scuze”, a declarat Daniel Onoriu pentru Antena Stars.

Daniel Onoriu: „Vreau să-mi revin la forma maximă”

Fostul pilot de curse a recunoscut că face ședințe de recuperare și speră să-și revină la forma fizică inițială. Daniel Onoriu a povestit că soția sa i-a fost mereu alături și chiar a cerut-o în căsătorie pentru a doua oară. 

„Vreau să-mi revin la forma maximă pe care am avut-o în trecut. Merg la sală. Ușor-ușor, pas cu pas, îmi revin. Dumnezeu mi-a dat viață și m-a binecuvântat. Isabela, crede-mă, că nici măcar nu mai stătea în casă, pentru că mă vedea pe mine acolo. Se muta la mama, iar ziua stătea în mașină sau, când avea acceptul medicilor, intra la mine”

Avea mască și i-am zis, ‘Doamne, ce om bun și ce frumoasă ești!’, și am cerut-o în căsătorie. Și mi-a zis, ‘Păi, sunt nevasta ta’, iar eu am început să plâng”, a povestit Daniel Onoriu.

Citește și: Daniel Onoriu, implicat într-un nou scandal: ”N-am nevoie de premiu de la sărăciile astea”. Acesta a jignit organizatorii unui eveniment

Daniel Onoriu, presimțire tulburătoare despre moartea sa: „A început Dumnezeu să lucreze cumplit de tare cu mine”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   campulung  daniel onoriu  gest 

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel