Daniel Onoriu și-a înșelat prima soție, pe Mihaela, toată viața: „Regret și mă rog să fiu iertat și să o luăm de la capăt!”
Data publicării:
Daniel Onoriu își dorește împăcarea cu prima soție.

Daniel Onoriu continuă să-și uimească fanii, prin fel de fel de declarații controversate. Dacă până acum, acesta a declarat de mai multe ori faptul că o să divorțeze de Isabela, soția sa actuală, după care i-a cerut femeii iertare în fața tuturor, implorând-o să se întoarcă în viața lui, acum, pilotul de curse o caracterizează pe aceasta ca fiind „cea mai cruntă” femeie pe care a avut-o până acum. Daniel Onoriu o compară pe Isabela cu Mihaela, prima sa soție. 

„Eu credeam că Simona e cea mai rea femeie din viața mea și mi-a făcut rău pentru că m-a băgat la închisoare, dar de fapt Isabela e cea mai cruntă femeie din viața mea pentru că m-a părăsit, după ce am stat 55 zile în comă fraților, acum, când sunt și blocat financiar! Preferam de 10 ori mai mult un accident, decât asa ceva.”, a fost postarea făcută de Daniel Onoriu pe Facebook.

Daniel Onoriu își imploră fosta soție să îl ierte

Dacă pe Isabela s-a hotărât definitiv că nu o mai vrea în viața sa, Daniel Onoriu este mai hotărât ca niciodată să o recucerească pe prima sa soție și pe mama copiilor săi. Se pare că acesta este destul de nostalgic, cu privire la momentele petrecute alături de Mihaela, astfel încât a dezvăluit pe rețelele de socializare câteva detalii de la nunta celor doi, dar și fotografii de la fericitul eveniment. Mai mult, acesta a mărturisit sincer și care este motivul care a dus la divorț.

„Mihaela! Fosta mea soție avea 13 ani când ne-am căsătorit! Din păcate, viața mea pe care am avut-o de mic m-a făcut să divorțez! Am ales c*****e (care fără make-up și photoshop sunt strigoaice), în locul soției mele frumoase și pure, dar și inocente și mama a trei copii minunași și am divorțat în 2009. Simona plângea și mă implora să nu o părăsesc! Acum când sunt mare și am 44 de ani, regret și mă rog să fiu iertat și să o luăm de la capăt! Câteva poze de la nunta noastră, când ea avea 13 ani, iar eu 17 ani! Mihaela, mama copiilor noștri, te rog din suflet, iartă-mă și hai să facem luna de miere în Maldive, împreuna cu toți copii noștri.

PS. Pozele acestea sunt poze reale și sunt făcute cu telefonul! E prima dată când postez poze cu noi de la nunta noastră! Uitați-vă cât de frumos eram, mureau gagicile după mine, jur, iar eu pentru că îmi plăceau, păcătuiam.”, a mai transmis pilotul de curse pe rețelele de socializare.

Daniel Onoriu, de URGENȚĂ la spital, în scaunul cu rotile. Fostul pilot de curse s-a certat cu medicii de gardă: „I-am zis că nu pot să stau în picioare! Vorbea urât”

 

Ce spune Isabela despre despărțirea de Daniel Onoriu

Recent, Isabela a dezvăluit și ea partea proprie de adevăr, care ar fi produs ruptura dintre cei doi. Aceasta exclude din start motivele invocat de pilot și spune că realitatea a fost cu totul alta. De asemenea, Isabela nu mai vede nicio cale de împăcare cu Daniel Onoriu.

„Totul a pornit de la nebunia lui de a se reapuca de curse. Asta în condițiile în care el nu se prea poate ține pe picioare, nu se hidratează cum trebuie. Vă spun, sunt multe altele în joc, nu că nu vreau eu să fac un copil. Asta chiar ne și lipsea acum, un copil… Păi el e un copil de care trebuie să ai grijă”, mai spune Isabela Onoriu, potrivit Fanatik.

Citește și: Cristina Ich s-a despărțit de Alex Pițurcă: „În sfârşit, sunt fericită”. Care este motivul rupturii dintre cei doi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: daniel onoriu  divort  familie  isabela onoriu 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional




pixel