Daniel Onoriu și-ar putea petrece Crăciunul în arest. Ce decizia a luat instanța
Data publicării:
Daniel Onoriu a primit o nouă sentință dură din partea instanței. 

Daniel Onoriu a fost arestat preventiv, în urmă cu câteva zile, după ce a încălcat ordinul de protecție impus de fosta sa soție, Isabela. Acesta trebuia să stea în spatele gratiilor până pe 12 decembrie, motiv pentru care instanța a prelungit termenul pentru încă 30 de zile. Acest lucru ar putea însemna faptul că pilotul de curse și-ar putea petrece Sărbătorile de Iarnă în spatele gratiilor. Cu toate acestea, Daniel Onoriu mai are încă o șansă pentru a scăpa, întrucât poate contesta decizia, într-un interval de 48 de ore, potrivit spynews.

”S-a prelungit și din păcate, dacă anul trecut se întâmpla să petreacă sărbătorile pe patul din spital, în comă fiind, uite că anul acesta avem altă surpriză neplăcută. Am ținut legătura cu el atunci când a putut, vorbește cu mama lui, iar mama lui ne transmite și nouă. Daniel este un băiat cu nevoie urgentă de tratament. Are nevoie de psiholog, de perfuzii, de vitamine, de exerciții, de recuperare. Din păcate, Izabela nu face asta, face orice altceva, numai ce trebuie nu face, face ambiții cu soțul ei. În continuare îi poartă numele, deși este implicată într-o altă relație”, a declarat Rebeca Onoriu la Antena Stars, potrivit sursei citate.

VEZI și: Daniel Onoriu, scrisoare sfășietoare către soția sa, din arest: „Cum să trăiesc eu fără tine?”

Daniel Onoriu neagă faptul că ar fi încercat să se sinucidă, în arest

La scurt timp după ce a fost arestat, în spațiul public au apărut mai multe zvonuri conform cărora pilotul de curse ar fi încercat să se sinucidă, în arest. Pilotul de curse neagă însă vehement cele scrise, susținând faptul că se încearcă o denigrare a sa, în spațiul online. 

“Oamenii care m-au adus în starea aceasta complotează în aceste momente împotriva mea.

Vă rog să înțelegeți că în urmă cu un an de zile viața mea s-a schimbat. De la un om în toată firea, astăzi, am cu 60 de kilograme mai puțin și am ajuns în arest.

O gravă eroare medicală s-a produs chiar dinainte de operația mea de micșorare de stomac. Practic, după expertizele medicilor, nu trebuia să intru în acea operație.(…) 

Neg cu vehemență această știre și nu pot să nu observ modul în care se încearcă denigrarea mea și manipularea atenției publice. (…) Am termenul cu privire la revocarea măsurii arestării preventive și îmi doresc să îmi văd familia cât mai repede. Nu mai pot sta în arest și nici la Obregia. Eu am nevoie de familie și de un tratament specializat.

Să lăsăm justiția să facă dreptate! Vă rog, nu mai manipulați opinia publică. Sunt un om cu frică de Dumnezeu. Nu aș putea recurge niciodată la suicid!”, a transmis Daniel Onoriu pe pagina de Facebook, prin intermediul avocaților, notează wowbiz.ro.

Citește și: Isabela Onoriu îl desființează pe pilotul de curse: „Mă jignea și ștergea cu mine peste tot”. Ce-i răspunde Daniel Onoriu

Ce spune mama lui Daniel Onoriu, despre situația în care se află fiul ei

Mama pilotului de curse spune că acesta s-a autodenunțat la poliția, în seara în care și-a vizitat fosta parteneră de viață. Bărbatul știa că este greșit ceea ce face, însă, în aceeași măsură, susține că nu poate trăi fără Isabela, motiv pentru care și-a asumat consecințele. 

”El a mers în seara respectivă la ea, eu eram cu avocata lui în mașină și el s-a dus cu altcineva în mașină. L-am urmărit să vedem ce face, unde merge, că nu îmi venea să cred că merge spre Isabela, cum el ne-a spus. El a mers la Isabela, a sunat la poliție ca să se autodenunțe că el e acolo jos, că el nu poate să trăiască fără ea și a venit poliția și după l-au luat. Nu l-au luat cu cătușe. El e un om slăbit, el e jumătate ca și Daniel, la numărul de kilograme”, a spus mama lui Daniel Onoriu, potrivit primei surse citate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: daniel onoriu 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel