Jador și Oana Ciocan, pregătiți sa devină părinți cât mai repede. Artistul a dat din casă: „Muncesc în sensul ăsta. Poate o să se întâmple și la mine”
Daniela Gyorfi se numără printre cele mai îndrăgite artiste. Deși este mereu cu zâmbetul pe buze, vedeta ascunde în sufletul său o mare durere: pierderea mamei sale. Puțini sunt cei care știu că artista nu și-a mai sărbătorit ziua de naștere de ani de zile. Acum, Daniela Gyorfi a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a renunțat la acest obicei.
Artista a povestit că mama sa a murit la câteva zile după ce ea și-a sărbătorit ziua de naștere. Daniela Gyorfi recunoaște că acea perioadă îi amintește de momentul în care mama sa s-a stins din viață, astfel că nu mai poate să petreacă sau să se gândească la ziua ei.
«Când mă duc la cimitir îmi vine să intru în groapa aia. Am rămas de 10 ani de zile cu o mare tristețe. Ziua mea este pe 21 octombrie și mama mea a murit pe 29 septembrie, am îngropat-o pe 2 octombrie. De atunci nu mai vreau să mai aud de ziua mea. Nu mă mai pot bucura. Sunt fericită, am un copil, îl am pe George, din punct de vedere muzical stau foarte bine, am câțiva prieteni pe care îi număr pe degetele de la o mână, dar sunt prietenii mei, am cunoștințe, sunt realizată. Ce pot să zic decât „Mulțumesc, Doamne!” și să îi mulțumesc mamei mele?!», a povestit Daniela Gyorfi. în cadrul podcastului moderat de către Adrian Enache.
Daniela Gyprfi recunoaște că decesul mamei sale a afectat-o foarte mult, motiv pentru care i-a albit și părul. Cu toate astea, artista are doar cuvinte de laudă la adresa celei care i-a dat viață.
„De când a murit mama, eu sunt albă. Cred că 80%. Eu trebuie să mă vopsesc, să fac niște lucruri normale pentru o femeie, nu pentru o artistă, pentru o femeie care se respectă și clar are și niște posibilități. De trei ori mi-am făcut operații. Mai bine îmi luam o casă.(...) Mama a fost o femeie bună, înțelegătoare, luptătoare, chiar dacă a fost paralizată, chiar dacă a avut probleme. Nu am avut nevoie de compătimirea nimănui. Am avut o mamă...”, povestește Daniela Gyorfi, în cadrul unui podcast realizat de Adrian Enache.
„Nu cred că eu voi putea fi vreodată o mamă pentru Maria așa cum a fost mama mea pentru mine. Eram foarte amărâtă cu mama mea și mă rugam să trăiască. Tatăl meu și-a refăcut viața, altă femeie, alt copil. Nu l-am judecat niciodată. Sunt în relații bune cu sora mea. Am avut o mamă care m-a susținut întotdeauna.
Îmi lipsește căldura ei și înțelegerea ei. Și când eram însărcinată, dormeam cu ea în pat și mă mângâia pe cap. Am avut protecția mamei mele așa cum era. Îmi vine să intru în groapa aia și o strâng în brațe. Am rămas cu o mare tristețe.”, a mai spus artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Daniela Gyorfi mama zi nastere
Doctor Mihail a explicat de ce...