Darurile lui Venus în Săgetător pentru fiecare zodie
Data publicării:
Horoscop. Lui Venus îi place energia Săgetătorului. 

Venus va tranzita semnul Săgetătorului începând cu 7 octombrie și până pe 6 noiembrie. După câteva săptămâni în care a parcurs tenebrele Scorpionului, iată că vine vremea în care Venus să zboare. În astrologie, Venus ține de feminitate, iubire, sentimente, valori și relații. Iar semnul Săgetătorului este unul filosof, credincios, intelectual, exuberant, aventuros, corect și optimist. Vom iubi optimismul. De asta și avem nevoie în această perioadă tulbure. Să credem cu tărie că totul va fi bine. Fără a avea neapărat dovezi. Pur și simplu să privim cu încredere viitorul apropiat.

Venus va face aspecte cu Saturn și Jupiter, deci vom găsi, cu siguranță, oamenii și evenimentele care să ne susțină speranța vie.

Să profităm de acest tranzit pentru că din 6 noiembrie, Venus va poposi în semnul rece al Capricornului de unde va și retrograda la finalul anului. 

Berbec

Venus va tranzita casa a 9-a. Tu vei fi printre cei mai optimiști. Iubirea pentru studiu, știință și călătorii te va purta departe, fie la propriu, fie la figurat. Îi vei ajuta pe cei din jur să vadă lucrurile cât mai obiectiv. Venus va încuraja relațiile la distanță.

Taur

Venus va tranzita casa a 8-a, una foarte importantă pentru tine. Pentru că vorbește despre resurse, doar că de această dată despre cele pe care le împarți cu un partener. De asemenea, acest tranzit al lui Venus va încinge atmosfera în dormitor sau te va ajuta să rezolvi unele probleme din intimitate.

Gemeni

Venus va tranzita casa a 7-a, a relațiilor. Partenerul te va trata cu mai multă atenție și afecțiune. Și tu vei face la fel. O perioadă foarte bună pentru negocieri, medieri și noi parteneriate. Cei singuri vor fi mai dispuși să intre într-o relație, mai ales dacă au întâlnit o persoană romantică.

 

Citește continuarea pe ASTROSENS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: astre  horoscop  zodii 

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel