De ce l-a bătut, de fapt, Anamaria Prodan pe Dan Alexa: „Aveam nervii ăștia și l-am plesnit. A fost un gest greșit”
Data publicării:
Anamaria Prodan a dezvăluit care a fost adevărul din spatele scandalului din 2019.

Anamaria Prodan și Dan Alexa au fost protagoniștii unui scandal de o mare amploare, în anul 2019. Cei doi au fost surprinși împreună, la finalul unui meci, când celebra impresară l-a lovit peste față pe antrenor. Cei doi păreau atunci să aibă o discuție extrem de aprinsă, iar printre principalele motive care au apărut atunci în spațiul public, potrivit cărora ar fi izbucnit scandalul dintre cei doi, era faptul că aceștia ar fi avut o aventură, iar impresara a făcut acest gest dintr-un act de gelozie. Acum, la trei ani de la acea întâmplare, Anamaria Prodan s-a decis să spună lucrurilor pe nume. 

„Eu din bărbăția pe care o am în mine, sunt foarte mândră. Nu pot să-mi pierd demnitatea. Eu mi-am dorit pentru Dan o carieră fabuloasă și știind că se năruie cariera lui Reghecampf, am vrut să arăt că pot face de la început. Făceam în paralele cariera lui Dan Alexa, a lui Florentin Petre și a lui Florin Răducioiu. Eram non-stop împreună. Dacă eram geloasă, de asta îl băteam pe Alexa? De ce nu a spus nimeni că sunt cu el, înainte să dau în el? Fii atent de la ce a pornit. De la Ganea, care era tot antrenorul meu, pe care-l pusesem la Voluntari. După ce l-au dat afară de acolo, mi-a zis că pe Alexa l-am propus peste tot și m-a întrebat de ce nu l-a luat pe el Cristi Tănase și l-a luat pe Dan.”, a declarat Anamaria Prodan, în  cadrul podcastului Tare de tot, cu Viorel Grigoriu. 

VEZI și: Anamaria Prodan rămâne cu numele de Reghecampf. Instanța a decis: „Să-i fie jenă pentru toată mizeria pe care a aruncat-o asupra acestei familii”

De ce l-a plesnit Anamaria Prodan pe Dan Alexa

Așadar, impresara spune că gestul nu a fost în niciun caz unul din gelozie, ci totul a fost strict profesional. Mai mult, aceasta și-a exprimat și toată admirația față de antrenor, care ar fi putut să riposteze, la rândul său, însă nu a făcut-o. 

„Dan retrogradase cu Călărașul. A fost tragedie atunci. Eu atunci am zis că lasă că vă arăt că-l pun și mai sus, la Astra, care era locul întâi în România. Toți au zis că nu se poate așa ceva, n-am cum. L-am pus acolo, am făcut toate transferurile. Niciodată n-am impus pe nimeni, niciun jucător. La acel episod, nici nu aveau voie să filmeze în clădire. Era scandal acolo, cu transferuri, să-i dau afară. Era mult stres, dificile momente. Eu nu pot să mă duc să-i zic jucătorului că-l dau afară. Dan a venit și a zis că eu i-am adus pe șchiopii ăștia. Discuția nu era eu cu el, în cameră. Și atunci aveam nervii ăștia și l-am plesnit. E greșit pentru mine. E gentleman, dacă-mi dădea și el una... e un bărbat adevărat. Mi-a zis Ana, calmează-te.”, a mai zis ea.

Răsturnare de situație în cazul divorțului dintre Reghecampf și Anamaria Prodan: „Avocatul meu nu știa nimic. Unde nu-i cap, vai de picioare!”

Motivul divorțului de primul soț, Tiberiu Dumitrescu

O altă informație din viața personală, pe care a făcut-o publică în cadrul aceluiași podcast, a fost divorțul de primul ei soț, cei doi având împreună și două fete. 

„Ne-am pierdut în ani. Eu îmi doream o altă viață, în lumina reflectoarelor, Tibi era un tip foarte bun, minunat, în viața lui nu m-a deranjat cu un cuvânt. Eu fiind un om foarte direct, când mi-am dat seama că îmi doresc cu totul altceva, voiam să mă întorc în România, să intru în impresariat, voiam să schimb, voiam multe lucruri, cu care nici nu putea fi de acord vreodată, pentru că el toată viața și-a dorit să rămână în America, să ne creștem copiii ca o familie normală. Nu concepeam viața din America, cu toate că și acolo mă cunoșteau toți. Eu am pus capăt căsniciei, l-am invitat la restaurant și am vorbit atât de direct și frumos. I-am explicat că e un om cum puțini se nasc pe pământul ăsta și că merită să-și găsească pe cineva care să-i pună lumea la picioare așa cum își dorește el. A avut norocul vieții să o găsească pe Irina, pe care o iubesc din suflet, suntem toți o familie. Ne creștem toți copiii împreună. Ne ajutăm, vorbim, luăm decizii împreună.”, a declarat Anamaria Prodan în cadrul podcastului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Anamaria Prodan  bataie  dan alexa  scandal 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel