"Asta cu Răzvan şi Dani am inventat-o eu la Timişoara, la cămin. Şi eu am făcut rotiţele alea, eu le-am desenat. Rotiţele sunt un angrenaj, pentru că o roată dinţată nu e nimic singură, poţi doar să desfaci bere cu ea. Dar două, împreună, devin un angrenaj. Şi eu le-am desenat în 1999. De aia e cu Răzvan şi Dani, pentru că mi-a fost foarte ruşine să întorc foaia. Eu am făcut şi invers, cu Dani şi Răzvan, dar când i-am prezentat ideea lui Răzvan... Ştiam că pe partea cealaltă e varianta cealaltă, dar m-am gândit că ar fi foarte naşpa. Era o glumă din Take, Ianke şi Cadîr, că scriem aşa, dar citim invers, pe evreieşte. Că ei nu ştiau cum să îşi pună numele la shop-uri. 

Mă gândeam la piesa asta de teatru, singura pe care o ştiam că nu eram aşa deştept, şi nu am întors niciodată foaia. I-am zis după vreo 10-12 ani că făcusem şi invers. Eu eram ăla mai supărat, el era tot timpul pozitiv. Şi erau desenate aşa, dar şi invers, cu Dani şi Răzvan. Nu am putut să...", a povestit Dani Oţil la podcastul lui Vlad Ţibulcă. 

Dani Oțil, victima bullying-ului în adolescență: „Pumni, picioare, tot ce-a trebuit”

Prezentatorul TV a fost victima bullying-ului. Acesta a relatat cum a încasat pumni și picioare din partea bătăușilor și cum a stat neclintit, fătă să scoată un cuvânt. 

„Pumni, picioare, tot ce-a trebuit. Nu m-am clintit. Știu că mă gândeam la un singur lucru. Dacă o să cad sau plâng sau urlu după ajutor, am pierdut meciul ală”, a declarat Dani Oțil în cadrul podcastului. 

Mai mult, vedeta spune că atitudinea pe care a avut-o la acel moment, l-a ajutat să scape, mai târziu, de alte posibile altercații. El crede că bătăușii au fost intimidați de modul în care el i-a înfruntat, fără teamă și fără scandal, iar asta i-a împiedicat să îl mai atace. 

„Ei se știu. Sunt puțin mai mari decât mine. Îi deranja, probabil, că eram popular în liceu. N-am căzut, asta i-a deranjat foarte tare pe ăia doi, șefii. De-al dracu, m-am întors în sala de sport să mă uit la meci”, a completat Dani Oțil. „M-am pus în sală, la cinci metri de ei. Învățasem un lucru din faza 1 a copilăriei mele. Când îi trece ura unui coleg, copil, frate, nu te mai poate bate, că i s-a dus ura. Trebuie să-l bați tu ca să-l repornești. M-am așezat acolo și m-am uitat la tot meciul”, a continuat. „Ei se tot întorceau, să vadă dacă zic ceva, dacă îi mai ațâț cumva. De atunci, niciodată în Reșița, poate că povestea s-a perpetuat, poate că ăia s-au plictisit, dar niciodată, nimeni nu mi-a mai vorbit urât sau să îmi dea cineva o palmă. Eu eram ca un stâlp pe lângă care se trece”, a adăugat prezentatorul TV.