Horoscop, marți, 26 noiembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Denisa Filcea s-a săturat să fie ținta atacurilor, așa că a vrut să închidă gura tuturor celor care o jignesc. Recent, Querida i-a adresat mai multe cuvinte pe rețelele de socializare, iar soția lui Flick nu a mai putut suporta, așa că a venit cu un mesaj usturător.
„Nu mă procupă absolut deloc ce spun, consider că fiecare om e la un nivel și dacă ăsta e nivelul nu mă intersează ce spun, personajul respectiv mă înspăimântă, nu vreau să visez urât noaptea, nu răspund și n-am răspund până acum nu pentru că mi-e frică și că n-aș vrea să atac, dar în momentul de față ar înseamna să mă cobor și mă lupt în mocirlă. Ce pot să fac în schimb în calitate de consilier în dezvoltare persoanaă, îi propun o oră de consiliere contra-cost, eu nu fac mocangeală așa cum insinuează că aș face, lucrez pe bani”, a spus ea la Antena Stars.
Denisa Filcea susține că Oana Zăvoranu ar avea nevoie de consiliere psihologică, iar seria atacurilor nu s-a oprit aici. Soția lui Flick a mai spus despre vedetă că ar avea multe frustări, neîmpliniri, invidii și poate traume din copilărie. În plus, Denisa susține că pe Querida „ar fi ajuns-o bătrânețea”.
„Avem de-a face cu un caz grav, orice om evoluat poate să-și dea seama de acțiuniile ei, e plină de frustări, neîmpliniri, neacceptare, sunt acolo niște invidii, poate traume din copilărie nerezolvate. A ajuns-o bătrânețea, foarte multe realizări nu are, în afară de scandaluri nu o reprezintă altceva. Se agață de persoane care în momentul de față sunt apreciate și e băgată în seamă de o comunitate cu un nivel intelectual egal ca al unui copil care învață să meargă târâș și atunci e interesantă”, a mai spus soția lui Flick.
Querida a fost ironică la adresa celebrului cuplu și, mai mult decât atât, a aruncat câteva răutăți și la adresa părinților Denisei Flicea.
„Vom vorbi astăzi despre un cuplu de pe instagram și anume despre domnul Flick alias domnul Rimă și a sa soție mutulică klingos. Știți cum erau în Star Trek klingonienii cu fruntea aia mare? Ea este soția lui. Acest domn Rimă care știm că s-a făcut cunoscut că are talent la rimă și face caterinci în rimă, vobește în rimă. Omul este extrem de talentat și părea un tip normal dar iată ce se intâmplă când femeia te coboară. În cazul lui Flick, l-a coborât până l-a omorât. De când a cunoscut-o pe această mutulică s-a produs o chestie cu omul și s-a întrâmplat ceva cu el. Așa se întâmplă când stai pe lângă mutulici(..) Ei sunt o familie de influenceri. El făcea ceva, dar între timp l-a contaminat mutulică care ce face, este influencer. Trebuie să înțelegeți cât de mare este impocrizia pentru că ea are mici probleme de dezacord între subiect și predicat. De fapt ea nu știe să vorbească. E la locul ei prostia. Prostia te-a găsit pe tine și aici îi place. Subiectul cu predicaul sunt în război în cazulei și e aface giveaway-uri cu cărți pe instagram”, a spus Oana Zăvoranu despre cuplul Flick și Denisa, pe canalul ei de Youtube.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: denisa filcea Oana Zăvoranu vedete
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Iată ce-ți rezervă astrele...