Denise Rifai, detalii neștiute din viața prezentatoarei TV: „Nu știu dacă mă voi căsători vreodată”
Data publicării:
Denise Rifai a vorbit deschis despre planurile ei de viitor. Vedeta a fost cerută în căsătorie și spune că își dorește să aibă copii. 

Denise Rifai este una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV din România. Chiar dacă își ține viața privată departe de lumina reflectoarelor, vedeta a declarat că a fost cerută în căsătorie în trecut, ba mai mult își dorește chiar și copii. Denise Rifai spune că încă nu a găsit bărbatul potrivit pentru a-și întemeia o familie. 


„Am fost cerută în căsătorie la viața mea. Nu sunt căsătorită și nu știu dacă mă voi căsători vreodată. Îmi doresc foarte mult să am copii, însă îi voi avea când va exista un partener cu care să pot crește un copil echilibrat. 


El are nevoie de ambii părinți și când aduci pe lume o ființă trebuie să fii într-un cuplu solid, să te cunoști cu omul de lângă tine, astfel încât să îi oferi o educație bună, dar și un mediu frumos în care să crească. Dacă nu voi cunoaște un astfel de bărbat, nu voi face niciodată copii și nu este nicio problemă, nu mă grăbesc”, a spus Denise Rifai pentru okmagazine.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: casatorie  denise rifai  prezentatoare 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel