„Tata nu putea să trăiască fără mama, nu făcea nimic fără ea. Ea a murit când eram mic. Tata a clacat. Practic, ei se cunoșteau de la 16 ani și până la 49, cât a avut ea, au fost împreună. Tata a început să bea și să mă bată. Nu că mă bătea doar el, venea și cu prietenii lui bețivi și mă băteau și aceștia. La un moment dat, am fugit. M-a dat afară în pielea goală și de atunci nu m-am mai întors acasă. Am plecat în Italia, în 2003. M-am întors în 2006. M-am întors în 2006 și atunci am început să mă mai duc pe la el, dar ulterior nici el nu mai era același. Se schimbase. Nu mai era cu anturajele și bețiile. Regreta”, a zis Makaveli.

VEZI ȘI: Makaveli, clipe de șoc. A fost luat cu targa. Ce diagnostic i s-a pus

„Am avut o relație cu el, cât de cât. Mă mai duceam pe la el până în 2015, când a murit. L-am găsit mort în casă. Nu am ce să-i reproșez, ba din contră. Eu cred că ar trebui să-mi cer iertare de la el pentru anumite chestii. Până la urmă, a fost normal și corect. Ei nu erau părinții mei naturali, biologici. Eu am fost înfiat de ei când aveam patru luni și jumătate, nu mai știu exact”, a mai zis influencerul.

Cum ai reușit tu să te descurci la 12 ani singur?

„Eram mai mulți copii în cartier, așa cum erau în toate cartierele. Nu era nimic ieșit din comun, că erau copii, șapte-opt, 10-15. Într-o noapte, m-au dat afară din uscătorie. Vecinii de pe scară nu mai țin minte ce s-a întâmplat exact.

Am găsit un subsol de bloc. Era un bloc mic. Știi? Așa că m-am dus în subsol. Bă, dormeam acolo pe ciment, ce să faci? Subsolul era gol, n-aveam niciun pat, nimic. Apoi, prietenii de-ai mei, Laurențiu și Smiley, au venit și mi-au furat vreo 60 de preșuri de la uși. Erau acelea de cauciuc. N-aveam ce face, dar mi-am făcut un pat din ele. Dormeam acolo șapte-opt luni. Stăteam acolo în uscătorie, mâncam, făceam temele. Eram încă în școala generală, în clasa a 7-a și a 8-a, premiant”, a mai spus el.

„Eram conștient că trebuie să-mi continui viața, dar nu realizam gravitatea situației. Cred că m-a salvat faptul că nu mi-am dat seama în ce mizerie eram. Nu conștientizam atunci ce se întâmpla cu adevărat. Dacă aș fi conștientizat, cred că aș fi renunțat. Mă gândeam că e doar o peripeție. În timpul ăsta, îmi făceam temele noaptea în scara blocului. Scriam pe ușa de lemn. A doua zi mă duceam la școală. Diriginta îmi aducea mâncare, iar eu mă mai duceam pe la copii din cartier, care știau că n-am unde să mă duc și mă chemau să mai mănânc, să mă spăl pe la ei. Așa am ajuns să fiu premiant până în clasa a 8-a. După aceea, nu am mai continuat la liceu, din cauza că mi-a fost rușine să mă duc”, a zis Makaveli.

„Aveam o pereche de adidași albi, dar mi s-au rupt în față și i-am lipit. Apoi, s-au rupt din nou și îmi ieșea degetul, efectiv. Nu m-am mai dus la liceu din cauza asta, de rușine. Apoi am plecat în Italia. În 2003, furam cașcaval. Trebuia să mă descurc, nu aveam încotro. Nu îndemn pe nimeni să facă așa ceva, dar le spun copiilor de azi: „Nu vă luați după ce au făcut alții. La noi, așa au fost timpurile, așa au fost condițiile de viață. Trebuia să te descurci, altfel mureai.” Plus că nu poți compara 2024 cu 1998, 1999, 2000. Înțelegi? Da, asta nu înseamnă că trebuie să pui în practică tot ce auzi de la alții”, a mai zis Makaveli la podcastul Charismatici.