Diana Dumitrescu, la un pas de depresie după divorț. Vedeta a avut nevoie de ajutorul specialiștilor: "Nu mă puteam opri din plâns"
Data publicării:
Diana Dumitrescu a trecut prin momente grele după divorț. Vedeta a recunoscut că a avut nevoie de ajutorul speciliștilor.

Diana Dumitrescu a divorțat de Ducu Ion, iar acea perioadă a fost una etrem de grea pentru vedetă. Aceasta a putut să treacă cu greu peste acest eveniment neplăcut din viața ei. Potrivit acesteia, la doar 30 de ani s-a confruntat cu stările despresive cauzate de divorț. Diana Dumitrescu a început să facă terapie în anul 2012.

„Eu am fost norocoasă pentru că nu am ajuns în depresie, dar am trecut printr-un episod depresiv, stări depresive. În mod normal, depresia se poate declanșa până în 24 de la un episod traumatic. La mine a fost la 30, pentru că am divorțat. A fost o etapă foarte grea în viața mea. Foarte multe lucruri s-au întâmplat atunci. Am început să fac terapie din 2012, pentru că semnele unei depresii se vedeau, deși nu le știam, existau și cumva faptul că eu am continuat să fac terapie m-a ajutat să nu ajung acolo”, a spus Diana Dumitrescu la un post de televiziune.

La doar un an de la divorț, Diana Dumitrescu a trecut prin clipe groaznice și i-a fost extrem de greu să treacă peste.

 „Episodul a fost foarte greu. În 2013 am divorțat și cel mai greu mi-a fost în 2014, pentru că îți ia ceva timp să te vindeci, să-ți găsești o stabilitate, să-ți găsești drumul în viață. Viața mea s-a schimbat atunci cu totul și a fost un dezechilibru foarte mare pentru mine. Terapia a încercat să mă învețe cum să trăiesc din nou”, a continuat artista.

Diana Dumitrescu a povestit cu ce stări s-a confruntat în acea perioadă.

 „În primul rând lipsa poftei de viață, să nu-ți mai găsești niciun motiv de a fi fericit, (…) nu mai dormi, ai insomnii, ajungi până la gânduri negre de sincucidere. Când ești în depresie poți să te gândești și la asta. (…) În 2012 eram bine, dar totuși ceva nu era bine. Am început terapia. (…) În 2014 am avut un atac de panică foarte urât. În timpul nopții, m-am trezit plângând, a durat vreo două ore. Nu puteam să mă opresc din plâns, eram singură în casă, nu înțelegeam de ce plâng și mă speriam și mai tare. Mi-am sunat psihoterapeutul și a zis să facem ședințele mai dese pentru că am nevoie. Așa am început o terapie mai intensă”, a mai spus ea.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: depresie  Diana Dumitrescu  divort 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel