Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu a dezvăluit...
Diana Dumitrescu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe din România, iar prin felul său de a fi a reușit să cucerească mulți dintre români. Vedeta a fost invitată în podcastul Ilincăi Vandici, acolo unde a dezăluit mai multe detalii despre viața actuală de cuplu cu partenerul ei. Aceasta a ținut să facă lumină și în cazul speculațiilor legate de infidelitățile soțului său.
„S-a scris că Ducu m-a înşelat cu Adela Popescu. Nu s-a întâmplat asta niciodată. N-a existat, nu au fost discuţii între noi doi niciodată despre aşa ceva.
Relaţia s-a consumat, eram nefericită, eram într-un soi de depresie, nu mă regăseam atunci în viaţa cu el. Nu mai aveam nimic în comun, mi se părea că suntem doi străini care stăteau în aceeaşi casă, fiecare avea viaţa lui, eu ieşeam cu prietenele mele, el se ducea cu prietenii lui, seara eram doi străini. Pur și simplu eu cred că relaţia noastră a funcţionat foarte bine atât timp cât noi doi am fost pe platourile de filmare, eram preocupaţi, aveam chestii în comun. În momentul în care eu nu am mai lucrat şi el lucra mai puţin şi am petrecut mai mult timp împreună, ne-am dat seama că a trecut timpul şi nu ne cunoaştem. Eu îmi doream ceva de la viaţă, el îşi dorea altceva. Eram doi oameni care plecasem împreună la drum, dar o luasem pe drumuri separate”, spunea Diana Dumitrescu, în podcastul Ilincăi Vandici.
„Problema a fost că în momentul în care Carlo a împlinit un an nu a mai vrut să doarmă singur și am zis noi să facem cu rândul. A ținut așa vreo 2 săptămâni, până când s-a îmbolnăvit copilul și a dormit doar mama cu el și pa la revedere, copilul are 4 ani, mama doarme cu copilul. Acum înțelegi care e problema în toată relația noastră? De aia zic că lucrurile nu s-au așezat așa cum ar fi vrut Alin, că el își imagina că noi doi o să stăm liniștiți să dormim în patul nostru, să ne facem lucrurile noastre de cuplu și așa mai departe și copilul să doarmă liniștit în camera lui, lucru care nu se întâmplă și am încercat să fac trecerea de mai multe ori, dar se trezește noaptea și mă caută că sunt invizibilă pentru că vreo 2 nopți am încercat să nu mai dorm cu el în pat și negăsindu-mă s-a panicat foarte tare că sunt invizibilă și a avut niște trăiri foarte puternice.(...)”, a spus actrița în podcastul Ilincăi Vandici, potrivit Wowbiz.
Mai mult, pentru actriță, faptul că nu doarme în același pat cu partenerul ei, este un „minus”, după cum spune chiar ea:
„Ăsta e singurul minus din viața noastră, că eu și soțul meu nu dormim în același pat, dar nu este ceva peste care nu trecem și nu este ceva nemaivăzut, dar evident că lucrurile nu mai merg în același ritm.”, a spus Diana Dumitrescu, în cadrul podcast-ului Ilincăi Vandici.
Pentru că parenting-ul este la modă astăzi, Diana Dumitrescu admite că are două fețe ca mamă, sugerând că, în cea mai mare parte a timpului, nu este atât de dură:
„Eu am 2 fețe ca mamă, ori se întâmplă lucrurile cum vreau și sunt dictator, dar asta este un 15%, restul, face copilul ăsta ce vrea din mine, ce vrea el mama face, deci nu pot, adică mi l-am dorit atât de tare și îl iubesc atât de mult.”, a mai spus Diana Dumitrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: diana adumitrescu infidelutate sot
Daniela Simulescu a dezvăluit...