Diana Sar, scenă fierbinte la debutul pe marele ecran: „A fost prima secvență de amor pe care am filmat-o vreodată”
Data publicării:
Diana Sar și-a făcut debutul pe marele exran, în filmul Dosar 63, cu o scenă fierbinte. 

O poveste antrenantă și complicată ce are la bază întâmplări reale. Dosar 631 este un film românesc inspirat dintr-un fapt real. Producția, filmată în plină pandemie, în toamna lui 2020,  prezintă investigația jurnalistică a unui reporter de televiziune, Dinu (Iosif Paștină) pe marginea existenței în țara noastră a  presupuselor ”închisori zburătoare” americane. Printr-un concurs de împrejurări, urmărind un misterios Dosar 631, Dinu descoperă o scurgere de informații dintr-o baza NATO din România. Evenimentul de presă agită, provocă, tentează diferite medii de presă, politicieni de vârf, servicii, atât interne, cât și externe, provocând drame atât hilare, cât și absurde, într-o comedie neagră. Diana Sar face un rol de debut pe marele ecran fulminant în personajul Valentina. 


Am stat de vorbă cu Diana Sar pentru a afla cum au decurs filmările pentru acest rol și cât de dificil i-a fost să joace scena fierbinte.


SPECTACOLA: Cum a fost la filmări?

Diana Sar: “M-am simțit foarte bine la filmări și a fost o plăcere să lucrez cu domnul Marius Th Barna, mi-a plăcut că am discutat mult pe text și am putut aprofunda personajul. Iosif a fost un partener extraordinar care m-a ajutat mult în secvențele dificile, cum ar fi cea din dormitor sau cea în care a trebuit să conduc. Chiar dacă știam că sunt un șofer bun, fiind prima oară când conduceam la o filmare, am avut emoții destul de mari, aproape la fel de mari că la secvența de amor. 


SPECTACOLA: Cea mai puternică amintire este...

Diana Sar: Mi-au venit în minte două amintiri la fel de puternice. Una dintre ele este dintr-un restaurant, în care Valentina are o discuție aprinsă cu Dinu și în care am avut ocazia să trec rapid prin foarte multe stări. A rămas o amintire puternică pentru am reușit să simt furia aceea pe care o aveam în certurile dintr-o relație de-a mea din trecut și parcă m-am și eliberat de niste sentimente negative rămase de atunci. O altă amintire puternică este de la filmările pentru secvența din dormitor în care este prezentat un moment intim dintre Valentina și Dinu, pentru că a fost prima secvență de amor pe care am filmat-o vreodată.

SPECTACOLA: Cum ți s a părut personajul pe care l-ai jucat?

Diana Sar: Valentina este o femeie puternică pe care o admir pentru că are grija de cariera ei și pentru că are capacitatea de a lua deciziile care sunt mai bune pentru ea.  Îl iubește pe Dinu și îmi place că ea comunica deschis cu el, îi spune când nu are încredere în deciziile lui, când este ingrijoara pentru el și când simte că el s-a schimbat și a început să facă lucuri care o deranjează. Cred că atât eu, cât și multe alte femei avem de învățat de la Valentina.

Dosar 631 are o distribuție de zile mari: Mircea Rusu, Dorel Vișan, Doru Ana, Maria Obretin, Diana Cavaliotti, Ovidiu Nicolescu, Radu Botar, Andras Demeter, Tache Florescu, Gheorghe Visu, Iosif Paștina, Marius Vizante, Diana Sar. Filmul este distribuit în 40 de cinematografe din întreaga țară, în  25 de orașe și în 29 de mall-uri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actriță  andras demeter  diana cavaliotti  diana sar  dorel visan  doru ana  dosar 631  film  gheorghe visu  iosif pastina  maria obretin  marius vizante  mircea rusu  ovidiu nicolescu  radu botar  scena  tache florescu 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel