Dieta Andreei Esca. Urmează foarte multe reguli stricte, însă nu poate renunța la un aliment: „Îmi place foarte mult”
Data publicării:
Andreea Esca are mai multe reguli după care se ghidează zilnic, pentru a ține kilogramele departe.

Andreea Esca pare că se menține în aceeași formă fizică de ani de zile. Chiar dacă a trecut pragul vârstei de 50 de ani, nu pare că timpul i-a afectat în vreun fel silueta sau tenul celebrei prezentatoare de știri, care este întotdeauna unul foarte luminat și bine îngrijit. Revenind la dietă, vedeta se ghidează după niște reguli clare, când vine vorba de alimentație. Chiar dacă mărturisește că nu este vorba despre ceva prea complicat, Andreea Esca a învățat, de-a lungul timpului, să facă cele mai bune alegeri și combinații alimentare, lucru care pare că este secretul siluetei sale.

„Sinceră să fiu, lucrurile sunt destul de simple, adică trebuie să înveți cumva să mănânci, să nu asociezi niște alimente și să ai voință să mănânci cantitatea care trebuie și alimentele combinate într-un anume fel. (…) Adică nu mai mănânci șnițel, care are și carne și ou și făină, sau nu mănânci carne cu cartofi. În primul rând, asta e cel mai important, că asta făceam și asta facem toți, că sunt gustoase, adică vrei să mănânci carne cu cartofi, nu ai chef să mănânci carne cu salată, dar dacă vrei să slăbești, mănânci carne cu salată și nu mai mănânci o porție de 200 de grame, mănânci o porție de 100 de grame, asta e tot. Nu mai mănânci atât de mult și te obișnuiești așa”, a susținut Andreea Esca într-un interviu, potrivit ciao.

Citește și: Aris, fiul Andreei Esca, exmatriculat de la liceu timp de o săptămână: „A intrat diriginta în clasa noastră, zici că eram la poliție”

Alimentul la care nu poate renunța

De când și-a început această călătorie în lumea alimentației sănătoase, Andreea Esca spune că a avut o singură dorință și un singur aliment la care nu s-a arătat deloc dispusă să renunțe. Este vorba despre pâine, pe care știrista spune că pur și simplu o adoră. Cutoate acestea, există extrem de multe alternative sănătoase și când vine vorba de produsele făinoase, astfel încât Andreea Esca spune că a găsit rapid o variantă de pâine perfectă pentru dietă.

„Cred că e bine a mânca mai puțin. Eu nu am mâncat zahăr decât din fructe, nu am mai mâncat dulciuri, ca să evit, și pâine, tot așa, o felie de pâine de secară, care mie îmi place foarte mult.

De exemplu, cea mai mare dorință a fost să pot să mănânc pâine, pentru că mie îmi place pâinea foarte mult, nu am o problemă să renunț la dulciuri”, a povestit Andreea Esca pentru click.ro.

VEZI și: Câți bani încasează Andreea Esca din proiectele sale. Suma e una colosală

Face foarte mult sport

Într-un interviu acordat recent în exclusivitate pentru Spectacola, Andreea Esca ne spunea faptul că sportul este și el unul dintre secretele care o ajută să-și mențină silueta. Vedeta trece des prin sala de fitness, însă nu uită să meargă regulat și în cabinetul cosmeticianului, acolo unde își ține pielea departe de riduri și foarte hidratată.

„Nu beau rece, mănânc înghețată doar când sunt în concediu, cred că așa reușesc.

Nici aici nu fac prea mare lucru, dar mă mai duc la câte un tratament cosmetic, fac mult sport, încerc să mă simt bine în pielea mea.”, a continuat Andreea Esca.

Citește și: Andreea Esca a luat în calcul plecarea de la Pro TV, pentru altă emisiune: „Asta însemna să renunţ la ştiri şi să fac doar asta”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: alimentatie  andreea esca  dietă 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel