Bat clopotele de nuntă pentru Simona Trașcă? Blondina are planuri mari cu noul iubit: „Mi-a trecut prin cap că poate e prea mare pentru mine”
Iarna trecută, Andrei Aradits a fost infectat cu virusul SARS-COV2. A avut o formă ușoară a bolii, fără să fie nevoie, la acel moment, de intervenția medicilor. După ce s-a vindecat, a mers la medic pentru a face o serie de analize și investigații, pentru a afla dacă a dezvoltat anticorpi.
Rezultatele analizelor nu au fost precum se aștepta actorul. Acesta a aflat că are colesterolul mărit, astfel că medicii i-au recomandat un regim alimentar. Deși nu are probleme cu greutatea, Aradis va trebui să fie foarte atent la dieta sa, în perioada următoare.
„După ce am făcut testul de anticorpi, doamna doctor mi-a zis că dacă am anticorpi e bine să donez plasmă. Am fost să donez plasmă și când te duci să donezi îți fac și analizele. Așa am aflat și eu pentru prima dată ce grupă de sânge am, dar doamna de acolo mi-a zis că nu stau bine cu colesterolul. Adică rău. Cert este că soția mi-a zis că trebuie să fac ceva.
Am fost la medic, dar mi-a zis că poate e pe bază de stres, dar este foarte ciudat pentru că eu nu par să mă stresez, sunt așa destul de nesimțit, nu am stresuri mari în viață. Îmi e bine. Ăia săracii de nu au ce mânca, ăia ce să mai zică? Eu de ce să am stres? Nu știu care este motivația, cert este că am colesterolul mărit”, a declarat Andrei Aradits pentru evz.ro.
Andrei Aradits, investiție majoră în pandemie: "Eu fac parte din oamenii norocoși" / EXCLUSIV
Ce dietă urmează
Actorul a început un regim alimentar de tipul postului intermitent. Mai exact, acesta are intervale orare destul de lungi în care nu mănâncă.
„Dintre multitudinile de activități: alergare, sport sau regimuri din astea draconice, am aflat de la cineva de acest concept numit fasting. Mi-a zis să-mi aleg 4 ore pe zi în care să mănânc și asta a fost. 20 de ore nu mănânc nimic, dar nu e așa o mare smecherie.
În orele astea beau numai cafea fără zahăr și apă. O să râzi, dar mi se pare cea mai confortabilă chestie pe care să o fac fără să simt că muncesc. Eu nu sufăr la foame. La filmări rareori mănânc, dacă mănânc mă apucă lenea. Foamea, în schimb, este un element activ, te ține treaz. Sunt viu, acid, rău, țin minte căci mă grăbesc să ajung să mănânc ceva. Foamea e bună', a mai spus actorul pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: andrei aradits colesterol covid dietă regim
FCSB primește vizita grecilor de...