„Iese circ”. Ce a putut să spună Raluca Bădulescu despre Andreea Bălan în direct la TV: „Să nu se supere pe mine, să mă iau la păruială pe undeva”
Recent, Dinu Maxer a fost invitat în emisiunea lui Cristi Brancu, acolo unde a venit împreună cu fiul său. Prezentatorul TV a avut o provocare pentru cei doi, astfel că Dinu și-a pus căștile cu muzică pe urechi, iar moderatorul TV a avut câteva întrebări pentru Andreas. Fără nicio ezitare, copilul a răspuns cu sinceritate la toate întrebările care i-au fost adresat, dând chiar detalii din casă.
Fiul artistului a povestit cum tatăl său a făcut o greșeală în trafic, care ar fi putut să fie fatală.
„Vorbeam cu tata despre vacanța la mare și când noi vorbeam, într-o intersecție, a făcut tata stânga, nu a semnalizat, nu a făcut nimic și a intrat în unu. Mă mir că nu s-a lovit. Asta mi se pare cea mai aiurită chestie”, a povestit Andreas.
„Venind spre tine, în loc să fac dreapta, am luat-o drept în față că am văzut același traseu, doar că am făcut o oră…”, a fost explicația cântărețul.
Dinu și Deea Maxer au decis să pună punct mariajului, după 18 ani de relație. Cei doi au împreună doi copii minunați, iar acum încearcă să facă în așa fel încât să nu simtă tensiunile dintre părinții săi. Astfel, după despărțire, Dinu a rămas în apartamentul în care stăteau, iar Deea s-a mutat în același bloc, cu două etaje mai jos. În felul acesta, micuții pot să își viziteze foarte ușor atât mama, cât și tatăl, fără să fie afectați de decizia luată de cei doi.
„Atunci când am divorțat, toată lumea ne-a acuzat că nu ne gândim la copii. Noi ne-am gândit în primul rând la copii și apoi la noi. Am zis așa, cum să facem ca ei să nu resimtă o distanță. Noi avem tutelă comună. Băiatul stă cu mine, fata cu ea. Eu am rămas în apartamentul în care stăteam, iar Deea și-a cumpărat un apartament de trei camere cu două etaje mai jos. Deci, Andreas când vrea să se ducă la mami să mănânce, să doarmă, se duce cu cheia sau în papuci. Mi se pare incredibil lucrul ăsta.
Maysa nu a simțit că se duce în alt bloc, i-am spus că e casa fetelor și casa băieților. Este atât de încântată. Vine la mine, o iau de la grădiniță, ne jucăm o oră și după aceea zice că vrea la casa fetelor. Deea a reușit să îi facă un mediu familiar, iar fata se simte foarte bine, legată de acel loc. Bunicii, adică părinții Deei, ne ajută foarte mult. Copiii sunt bine”, mărturisea Dinu Maxer, la scurt timp după divorț, într-o emisiune online.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: accident dinu maxer fiu
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...
Busu a spus la ce temperaturi...
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...