Dinu și Deea Maxer, cu partenerii la același eveniment. Care a fost impresia lăsată de Magdalena Chihaia
Data publicării:
Ce a avut de spus Deea Maxer despre Magdalena Chihaia.

Dinu Maxer și Deea Maxer, împreună cu partenerii lor, au dat ochi în ochi unii cu alții. Cu toate că fanii s-ar fi așteptat să existe anumite tensiuni între cele două cupluri, totul s-a derulat așa cum ar fi trebuit. Deea a fost cea care a pășit în lumină și care a spus primele cuvinte legate de frumosul eveniment în familie.

Ea precizează că au fost momente frumoase, dar și că cei doi copii ai lor se înțeleg de minune atât cu Robert Drilea, cât și cu Magdalena Chihaia. 

„Relațiile sunt normale, există comunicare, copiii se înțeleg foarte bine atât cu Robert, cât și cu Magda. Părinții Ayanei, fetița botezată ieri, sunt nașii Maysei. Simona, mama ei, Simona Maxer, este cea mai bună prietenă a mea. Ne leagă o prietenie de peste 16 ani. Așa că, da, am fost invitați la eveniment. A fost un eveniment în familie, ce-i drept, a fost un eveniment intim, foarte frumos. Au fost înconjurați doar de familie și apropiați”, a spus Deea Maxer, potrivit WOWbiz.ro.

Vezi și: Talentul neștiut al Magdei Chihaia. Premiera pe care o va avea Dinu Maxer cu noua parteneră: „Am făcut versuri ce ne caracterizează relația”

Chiar dacă au trecut prin momente grele, cei doi foști soți par să reușească mereu în a găsi noi punți de comunicare pentru binele copiilor lor.

Gestul care a stârnit cea mai mare curiozitate a venit din partea Deei, care s-a mutat cu un etaj deasupra fostului apartament. Motivul acestei mutări a fost inspirat de copiii lor. Astfel, spun ei, cei doi micuți s-ar adapta mai ușor „schimbării” pe care au făcut-o părinții lor.

Cum a răspuns Deea Maxer acuzațiilor fanilor

Deea a fost foarte aspru criticată în trecut pentru decizia ei de a pleca de lângă fostul soț, dar mai aprinsă a fost opinia publică atunci când a declarat relația cu Robert Drilea oficială. Cu toate că pentru mult timp nu a zis nimic legat de acest subiect, de curând ea a precizat primele informații legate despre acest subiect.

„Există și au existat dintotdeauna (n.r. hateri), și când eram în cadrul căsătoriei, tot timpul există situații de hate, oamenii nu o să te placă cu toții, e ceva normal. Având în vedere că sunt de vreo 18 ani în lumina reflectoarelor, vrând, nevrând, e normal să te obișnuiești cu faptul că nu toți oamenii te iubesc, nu toți oamenii sunt de acord cu tine în ceea ce faci, așa că am ajuns să ignor mesajele negative dacă nu am ce învăța din ele”, a spus Deea Maxer,  pentru Spynews.ro.

Vezi și: Magdalena Chihaia, în brațe cu copiii lui Dinu Maxer. Care a fost reacția fanilor după ce i-au văzut împreună

Deși i-a fost greu, ea a decis să își aloce atenția asupra criticilor constructive, dar și asupra familiei și prietenilor.

„Au fost momente în viață când m-au afectat foarte tare, inclusiv în această primăvară, dar încerc să mă focusez pe oamenii care contează în viața mea, prieteni, familie, care îmi știu viața cu toate adevărurile ei, iar atunci nu pot lua în considerare părerile oamenilor care analizează doar după detaliile făcute în online”, a completat Deea, notează sursa precizată.

Vezi și: Deea Maxer, declarație privind criticile primite în urma relației cu Robert Drilea. Fosta soție a lui Dinu Maxer răspunde acuzațiilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: deea maxer  dinu maxer concert  dinu maxer eveniment  dinu maxer magadalena 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel