Divorț în lumea muzicii populare. Fostul soț a fost gelos pe succesul artistei: “Am pus punct”
Data publicării:
Divorț dureros pentru o artistă iubită din România, după șapte ani petrecuți alături de același om, muzician și el! Am aflat povestea incredibilă a uneia din cele mai apreciate interprete de muzică populară din Moldova.  

Carmen Macovei, apreciată cântăreață de muzică folclorică, a dezvăluit că de dragul carierei sale a făcut multe sacrificii. În timp ce în multe cupluri de artiști soții se susțin reciproc, în cazul său, lucrurile nu au stat deloc așa.

S-a ajuns la divorț pentru că fostul ei partener a început să fie invidios pe succesul de care s-a bucurat Carmen, ce-i drept, începând cu nivelul local, fiind extrem de solicitată la evenimentele din Iași.

Carmen Macovei a trecut, însă, peste lucrurile mai puțin plăcute pe care i le-a adus viața. Se bucură, astăzi, de lansarea celui de-al treilea album muzical. Artista care a plătit cu un divorț pentru a-și continua visul de a cânta a povestit despre cel mai nou proiect, unul de care este extrem de mândră.

Carmen Macovei, la al treilea album

„Cu bucurie în suflet, vorbesc acum despre cel de-al treilea album muzical care se intitulează „De prin viață adunate, cu drag la lume cântate”. Acest album a prins contur pe parcursul mai multor ani de activitate, deoarece fiecare cântec este o creație proprie, o părticică din sufletul meu. 

Aranjamentul muzical al pieselor s-a înfăptuit printr-o frumoasă colaborare cu patru maeștri dirijori din țară, dar și din Republica Moldova. De ce spun că e o bucurie imensă? Întrucât cântecul mi-a fost aproape încă din anii copilăriei. În familia mea cântecul a avut loc de cinste. Pașii m-au îndrumat mereu pe acest drum”, a declarat Carmen Macovei.

Vedeta, 7 ani dificili petrecuți cu bărbatul care a vrut să-i taie aripile: „Am pus punct”

Artista care a ajuns la divorț din cauza soțului a mai zis că a avut, de-a lungul timpului, mentori importanți care au făcut-o să crească din punct de vedere muzical. A fost îndrumată de regretatul profesor și compozitor Titel Popovici. El a șlefuit-o și a ajutat-o să își creeze propriul repertoriu. Astfel că, la doar 24 de ani, a scos primul ei album.

Toate au fost bune și frumoase în viața folcloristei, care s-a căsătorit cu un instrumentist la scurtă vreme după ce a început să aibă succes în lumea muzicii populare. După șapte ani de relație, și-a dat seama că visul ei este umbrit chiar de omul cu care își împărțea viața.

„Surpriza vieții a venit când m-am căsătorit, iar fostul soț, instrumentist fiind, încerca prin diferite moduri să-mi perturbe participarea la activitățile muzicale. A ajuns să-mi spună că mă face el să nu mai cânt. Bineînțeles că o astfel de relație nu a rezistat. După șapte ani nu tocmai fericiți am pus punct căsniciei. Bunul Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria și duhovnicul meu, părintele Dan Damaschin (fondatorul asociației Glasul vieții) mi-au fost alături. M-au îndrumat și am depășit acea perioadă. Apoi, lucrurile s-au aranjat de la sine, continuând să cânt cu drag. Din acest motiv vine și bucuria asta imensă pentru că am scos la capăt un nou album. Să știți că atunci când o realizare se înfăptuiește trecând de obstacole și greutăți, omul devine mai puternic. Rodul muncii umple sufletul”, a mărturisit Carmen Macovei. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel