Divorț zguduitor. Daddy Cool şi Ana, cei mai cunoscuți vloggeri pe parenting din România, se despart
Data publicării:
Daddy Cool şi Ana Novic se despart după 10 ani de relație. 

Anunțul a fost făcut de celebri vloggeri pe rețelele de socializare. Cei doi au doi copii împreună și sunt cei mai populari vloggeri de parenting din România. 

 

„Fără filtre și cosmetizări, ne-am despărțit. 

Am fost tot timpul sincer cu voi, dar nu e genul meu să-mi spăl rufele în public. Însă, din respect pentru tot dragul pe care îl aveți pentru familia noastră și pentru că mă simt, în sfârșit, în siguranță să povestesc despre această etapă a vieții mele/noastre, vă anunț că Ana și cu mine ne-am despărțit în urmă cu un an. Și am ales să povestesc despre asta abia când simțeam că toate lucrurile s-au așezat și când mă simt vindecat, înapoi în echilibru și sigur pe tot ce se întâmplă în viața noastră.

A fost greu, a fost șocant, am suferit foarte mult și nu vreau să ascund asta. Pe partea cealaltă, nici Anei nu i-a fost ușor, deși ea a luat decizia și a simțit că noi trebuie să ne continuăm aventura prin viață separat.

Imaginați-vă că nu e simplu să simți ceva atât de puternic, după 10 ani de relație, un milion de experiențe, lângă un partener alături de care ai crescut, ai cunoscut iubirea, respectul, susținerea și ai creat două vieți incredibile. Noi am fost mereu unul alături de celălalt și am trăit un basm foarte frumos, până când basmul a ajuns la ultima pagină pentru unul dintre noi.

E foarte complex (ca să nu spun altfel) să înțelegi din prima faptul că viața ta se schimbă complet. Apar o mulțime de întrebări. Ce fac acum? Ce se întâmplă cu copiii? Cum le spunem copiilor? Unde mă mut? De ce eu? De ce mie? Cu ce am greșit? Cu ce sunt defect? Ce puteam face mai bine? Etc.

În realitate, nimeni nu a greșit cu nimic. Pur și simplu unele povești sunt menite să dureze o perioadă limitată de timp, iar în acest moment pot să vă spun cu tot sufletul deschis faptul că îi mulțumesc Anei pentru 10 ani extrem de frumoși, intenși, provocatori, imprevizibili, uneori grei, alteori fantastici, plini de lecții pe care le-am învățat și care m-au făcut cine sunt azi.

Nu am înțeles, inițial, suferința, care a fost cum nu credeam vreodată că pot să experimentez, dar în final m-a ajutat să mă reîntorc la mine, să cresc mult spiritual, să iert și mai mult decât știam să o fac, să iubesc și mai mult decât știam să o fac, să fiu cea mai complexă variantă a mea de până acum.

Ana este o prietenă extraordinară, un confident pe cinste, o mamă incredibilă și un om foarte curajos, care a ales mereu să se descopere și să facă lucrurile cum îi simte sufletul. Se caută, se vindecă, așa ca noi toți, de altfel.
Am vorbit mult în ultimul an. Am dezbătut tot ce se putea dezbate. Am încercat să ne reconectăm, la 5 luni de la despărțire. Dar am înțeles că până aici ne-a fost. Nu e niciun clișeu când vă spun că se poate despărțire și fără resentimente. Se poate și cu o relație extraordinară după. Se poate cu iubire, în continuare. Poate chiar cu o relație mult mai așezată. 
Noi încă facem foarte multe lucruri împreună. Ne vedem zilnic. Avem planuri de viitor împreună, cu tRAI și restul proiectelor creative care vor mai veni. Ne iubim și ne respectăm foarte mult. Ne ajutăm reciproc. Ne împărțim super eficient cu copii. Astfel de lucruri le consider firești, fiindcă vom fi o familie pentru tot restul vieții. Am încetat doar să mai fim iubiți.  Cine, cu cine va fi, vom vedea? Poate vom fi tot noi, peste 5, 10 ani? Vom vedea. Deocamdată, mergem înainte așa.”, a scris Dadycool pe Instagram. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Robert Diaconeasa (@daddycool.ro)

 

 

„Sunt absolut copleșită și încă nu îmi revin citind gândurile voastre, vă mulțumim pentru că ne sunteți atât de aproape, este o mare bucurie să vă avem in comunitate, in familia noastră virtuală! @daddycool.ro este un suflet rar, sufletul cel mai aproape de al meu, un suflet pe care îl prețuiesc. Este tatăl copiilor mei, îmi este cel mai bun prieten și așa va fi pentru totdeauna. Este cel mai bun tată pentru copiii noștri, nu se putea mai bun de atât. Am învățat atat de mult împreună, am crescut atât de frumos amândoi, râs și am plâns și am mers înainte mereu, așa cum facem și acum, tot împreună chiar dacă ne-am separat. Iubirea pe care i-o port este mare mare și pentru totdeauna. Nu puteam merge înainte așa cu altcineva, întâlnirea noastră nu este deloc întâmplătoare, așa cum nu este nici separarea noastră. A fost mult, greu, dureros dar cu sens, oricât de greu de crezut poate părea. Fiecare experiență își are sensul, atunci când reusim să vedem și să simțim dincolo de suferință. Nimic nu se termină, totul începe.
Iubirea pe care ne-o purtăm ne-a adus azi în cea mai armonioasă etapă de până acum, deși poate pare greu de crezut. Il respect și îl susțin pe Robert în tot ce face și tot ce este. Îi sunt recunoscătoare pentru tot și toate aduse in evoluția mea, a noastră.
Nu este ușor de povestit aici, dar ce simțim, cum ne simțim este tot ce contează. Mă bucur ca acum știți si voi, este eliberator”, a comentat și Ana Novic la postarea fostului său partener. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului:   ana novic  daddy cool  divort  parenting 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel