Adrian Văncică, mesaj viral înainte de alegerile din România: „Bă, dar am înnebunit de tot? Eu unul ies la vot și nu plec după fentă”
Doinița Oancea este una dintre cele mai apreciate actrițe din România. Chiar dacă la aproape 39 de ani se bucură de o carieră de succes, aceasta spune că are un singur regret în viață. Și-ar fi dorit tare mult să aibă un copil până la vârsta aceasta.
Actrița spune că mereu a amânat acest pas important deoarece a crezut că va veni de la sine, la momentul potrivit. Doinița Oancea regretă că nu s-a preocupat mai mult de acest lucru, deoarece spune că acum ar fi avut lângă ea un „prichindel”.
„De când mă știu, stau și mă gândesc ce regret am, dacă am vreunul… n-am. Dar încep să resimt, și anume faptul că peste o lună de zile fac 39 de ani. Mi se pare că aș fi putut să am și eu un prichindel pe lângă mine. Mă gândesc la treaba asta. Ăsta e regretul. Eu tot timpul am zis că dacă ar fi fost să fie, ar fi fost până la momentul ăsta, dar cred că nici eu nu am acordat suficient de multă importanță. Adică am lăsat lucrurile cumva – lasă că merge, lasă că o să fie, vine, se întâmplă când trebuie, nu știu ce. Probabil, prea mult focus pe ceea ce făceam eu și mai puțin pe hai să întemeiem”, a declarat Doinița Oancea în emisiunea La Măruță.
Doinița Oancea a fost mult prea implicată pe plan profesional și de multe ori a uitat de planurile ei personale și bucuriile ei.
Actrița a fost mereu discretă cu viața ei privată și de aceea nu a vorbit prea des despre motivele care au dus la despărțire. Pentru a pune capăt speculațiilor, actrița a vrut să lămurească că nu a fost vorba despre infidelitate.
„În cinci ani jumătate nu ne-am certat, nu ne-am păruit, nu ne-am înșelat. Este exclusă infidelitatea. Cred că la un moment dat evoluam diferit și eu sunt o fire mai deschisă și el puțin mai închis, este introvertit. Îl vedeam și nu-l mai vedeam și atunci am zis, ce mă așteaptă? Nu știu, mi-a fost frică, recunosc.”, a povestit Doinița Oancea la Antena Stars în urmă cu ceva timp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actriță copil doinita oancea mama regret
Kate Middleton, Prințesa de...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Elena Vîșcu, fosta parteneră...
Elena Vîșcu, fosta parteneră...